Alexandra Şuţu trăieşte la Milano din 1960. În România n-a mai fost de 35 de ani şi nici nu crede că mai are şanse să revină... Are 86 de ani, locuieşte la Milano şi poartă pe Alexandra Şuţu trăieşte la Milano din 1960. În România n-a mai fost de 35 de ani şi nici nu crede că mai are şanse să revină... Are 86 de ani, locuieşte la Milano şi poartă pe umeri o parte din istoria României. Nu şi-a mai văzut ţara natală de mai bine de 35 de ani. Alexandra Şuţu susţine că e singura descendentă în viaţă a familiei Şuţu şi e sigură că reîntâlnirea sa cu ţara nu va mai avea loc niciodată. De patru ani este ţintuită în casă, într-un scaun cu rotile. Nu îi trec prea mulţi pragul: doctorul, îngrijitoarea şi, din când în când, fiul, stabilit în Germania. În jurul său, Alexandra Şuţu are doar o mare de linişte şi amintiri: cărţi, fotografii şi obiecte dragi. "Tata era Alexandru, doctor psihiatru. Bunicul, tot Alexandru, avea Spitalul Caritatea şi aproape 13 hectare vizavi de Spitalul Colţea. Străbuni-cul, de origine grea-că, a scris o istorie a Greciei. Un alt străbunic era fratele voievodului de pe vremea fanarioţilor", explică descendenţa sa Alexandra Şuţu într-o limbă română perfectă. Franţa, Argentina... "Sunt plecată din România din 1946, cu paşaport, cu bursă de studii în Franţa", îşi începe povestea Alexandra Şuţu, ca şi cum viaţa sa ar fi început în acel moment. Urmase studii politehnice la Bucureşti, fiind calificată ca inginer chimist. La doi ani după plecare, a obţinut cetăţenia şi a devenit refugiat politic. A lucrat într-o societate de alcool "de bun-gust", apoi a plecat în Argentina, împreună cu socrul şi soacra. "Am hotărât să mergem în Argentina, o ţară înfloritoare, bogată pe vremea lui Peron". Aici a trăit 12 ani. "Am lucrat şapte ani în societatea <> , între timp m-am despărţit de bărbat, aveam un copil..." ... şi Italia În Italia a ajuns în 1960. "Nu am re