Managerii firmelor româneşti anticipează că în iulie-septembrie se va înregistra o scădere a activităţii economice în toate domeniile de activitate, care va atrage concedieri şi va fi dublată de creşteri de preţuri, potrivit datelor publicate, miercuri, de Institutul Naţional de Statistică (INS), consultate de Realitatea.net.
Astfel, potrivit ultimei anchete de conjunctură a Institutului Naţional de Statistică (INS), directorii companiilor din industria prelucrătoare estimează o scădere moderată a producţiei până în septembrie, soldul conjunctural fiind de -6%, mai slab decât cel din sondajul din iunie, de +2%.
Companiile din acest sector se aşteaptă la continuarea concedierilor (sold conjunctural -13%), mai ales în cazul întreprinderilor foarte mari, cu cel puţin 500 de salariaţi (-16%). Cele mai afectate domenii ar urma să fie fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului; metalurgie şi fabricarea altor mijloace de transport (solduri conjuncturale -45%, -40% şi respectiv -32%).
Pentru preţurile produselor industriale, managerii prognozează o creştere a acestora în următoarele trei luni (sold conjunctural +21%).
Directorii firmelor au rămas destul de sceptici cu privire la evoluţia sectorului construcţiilor, unde se aşteaptă la o scădere moderată a producţiei (sold conjunctural -10%, faţă de -3% în iunie) şi o scădere a comenzilor (sold -17%). Şi în acest sector, disponibilizările vor continua (sold -17%), în special în întreprinderile foarte mari, cu cel puţin 500 de salariaţi. Cât priveşte preţurile lucrărilor de construcţii, se preconizează o creştere a acestora.
În ceea ce priveşte comerţul cu amănuntul, managerii din sector şi-au înrăutăţit estimările, mizând pe o scădere a activităţii economice până în septembrie (sold conjunctural -24%), pe fondul diminuării vânzărilor (-15%) şi comen