Prognoza meteo a INMH arată că vremea de 1 mai va fi caldă în toată ţara, cu temperaturi peste media din această perioadă, care este de 14-22 de grade Celsius.
Meteorologul de serviciu al INMH a declarat, pentru gândul, că şansele de precipitaţii pe 1 mai sunt reduse, deşi există şansa să plouă izolat.
Meteorologul a mai precizat că trendul este unul de încălzire în toată ţara, astfel că temperaturile vor fi în continuă creştere până pe 1 mai.
Iată, mai jos, estimările Centrului european pentru prognoze pe durată medie pentru starea vremii în toate regiunile ţării, între 17 şi 30 aprilie 2012.
BANAT
Vremea va fi rece în primele zile, cu temperaturi maxime care nu vor depăşi, în medie, 12...140C. Apoi, valorile termice vor creşte treptat, mai simţitor spre sfârşitul intervalului, când atât temperaturile minime cât şi cele maxime se vor situa peste normele climatologie.
Temporar va ploua, îndeosebi în prima parte a intervalului, iar în perioada 17-18 aprilie instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi vor fi şi ploi moderate sau însemnate cantitativ.
CRIŞANA
După câteva zile mai reci la începutul intervalului, valorile termice vor creşte treptat. Din 25...26 aprilie, vremea va deveni caldă pentru această perioadă, cu maxime care vor depăşi în medie 200C.
Până în jurul datei de 22 aprilie, gradul de instabilitate atmosferică va fi mai ridicat, iar ploile mai frecvente şi mai însemnate cantitativ.
TRANSILVANIA
Vremea va fi normală din punct de vedere termic până în jurul datei de 23 aprilie, apoi se va încălzi uşor şi treptat, astfel încât spre sfârşitul intervalului temperaturile maxime vor depăşi, în medie, 20...220C.
Temporar instabilitatea atmosferică va fi accentuată, iar ploile vor fi mai importante cantitativ în 17...18 aprilie şi în 21...22 aprilie.
DOBROGEA @