Nu poţi să joci limpede, coerent şi curajos într-o lume turbată. E lumea fotbalului nostru

Burtoşi nu înseamnă neapărat cei care sparg cămaşa cu buricul. Sînt mai degrabă ăia care ne sparg ecranul cu fruntea. Pot fi solizi sau bazedovieni, buhăiţi sau cu gropiţăa în bărbie, slabi sau unsuroşi. Greutatea lor nu e neapărat fizică, dar e sufocantă. Personalitatea lor zeppelinică a arestat fiecare electron media cu agende perfect decontabile financiar. Asta pentru că alcătuim o ţară în care nu legea, ci imaginea e respectată de gură-cască, termen perfect adecvat. A fi cunoscut devine o formă de presiune. Iată de ce fotbalul a ajuns o minge strivită sub fundul unor graşi. E gata să pocnească şi să-i dea cu noada de pămînt. Dar nu le pasă, ei trăiesc cu senzaţia că au mereu sub posterior o plasă de siguranţă, că vor cădea pe moalele teancurilor nesfîrşite de bani. Pînă cad ei, însă, se preabuşeşte totul în jur. Acum, decontul a ajuns la Naţională. Eşti nebun!, o să ziceţi. Doar nu vrei să scoţi basma curată Naţionala după aberaţia de la Cluj? Nu. Dar catastrofa fotbalistică, nume de cod “Lituania”, s-a născut din ceva. Nu trebuie să fii buddhist ca să înţelegi că totul are o karma. Nu poţi să joci limpede, coerent, curajos într-o lume turbată. Nu poţi să nu înjuri jurnalişti într-o asemenea lume. E obligatoriu. E ca o frăţie de sînge.

Cînd vorbim despre morală ne apucă rîsul. Dar asta nu înseamnă că ea nu funcţionează. La capătul maşinilor tari, al pipiţelor gonflate şi caselor care se învîrt după soare stă dorinţa de a face ceva, bun sau rău, în raport cu lumea. Tu hotărăşti dacă e bun sau rău, dar dacă eşti slab vor hotărî alţii pentru tine. Pentru acei energumeni ai Naţionalei cărora li s-a părut distractiv să-i scuipe verbal pe ziarişti a decis moda. E funny să-i bagi undeva pe ziarişti din cînd în cînd. Toţi o fac. E ca un sport naţional. Fiecare jurn