Ţara lui Gargantua... Nici n-am deschis bine gura şi mi-a ieşit porumbelul. „Aşa ne-a fost dat, să fim un neam de flămînzi!“– s-a oţărît un cititor. Hai, fugi cu ursu! – mi-a zîmbit cu gura plină de cuvinte tizul meu de peste gîrla Atlanticului, Călin Mihăilescu. Care Gargantua, monşer? Ce-i porcăria asta, ce-i cu dulcegăriile astea nesărate? Nu mă fierbe, stimabile! – zic. Păi, ia stai jos şi cugetă: ce-ţi spun ţie cuvintele astea româneşti atunci cînd se ridică de la masă şi taie frunze la cîini prin mentalul nostru naţional? Şi m-a tocat mărunt cu pilde bine asortate:
DE ACELASI AUTOR A fost sau n-a fost? - despre societatea deziluziei Risipă fericită! Izmenele bătrînului domn Ciobanul şi expertul „Despre cel ce-a făcut o gafă, greşeală sau ilegalitate, se spune că «s-a prăjit» sau «s-a fript». «Nu mă fierbe, stimabile», strigă Trahanache atins de impacienţă. «Hai, frige-o de-aici!», ordonă o voce populară nedispusă să te lase să fierbi la foc mic. Cine, după ce se pîrpăleşte, îndrăzneşte să nu-i dea curs deîndată, s-a ars şi e făcut cu ou şi cu oţet. Omul, speriat, e pe jar; înspăimîntat mai tare, tremură ca piftia; înfrînt, e opărit rău; dacă e chiar prins cu ocaua mică dintr-o pricină sau alta, poate ieşi cam jumulit, ba chiar pus la saramură sau la rece, de unde, ieşind prea tîrziu, ajunge să fie doar o murătură. Speranţa e să nu se lase prins: nici usturoi n-a mîncat, nici gura nu-i miroase.“
Şi, în caz că tot n-am înţeles, a adăugat:
„Nu pierde ea româna vara tăind frunză la cîini, ci înjură cu foc, le freacă ridichea celor ce-au sfeclit-o, gulia celor care au pus-o de mămăligă, celor ce-au uns pe ici-pe colea şi-acum aşteaptă para mălăiaţă, cu ochii cît sarmaua. Spunînd dulcegării nesărate de parcă avem prune în gură, (z)borşindu-ne unii la alţii, belindu-ne fasolele ca nişte acrituri amărîte, gata să ne dăm bulionul, să ne facem varză
