Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mutu a lasat o impresie buna

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 22 iulie 2005 ·

Campioana Italiei, Juventus Torino, a esuat miercuri seara in Cupa TIM, un triunghiular desfasurat la Trieste, la care au mai participat formatiile AC Milan si Inter Milano. Trupa lui Capello a fost codasa miniturneului care cuprinde meciuri de 45 de minute, fiecare cu fiecare, urmate, in caz de egalitate, de lovituri de departajare. Pentru victorie in timpul regulamentar de joc se acordau trei puncte, pentru succes la penaltiuri doua puncte, iar in cazul unui esec dupa loviturile de departajare numai un punct. Bianconerii au pierdut ambele reprize cu rivalele din Milano, dupa 1-2 cu AC Milan si 0-1 cu Inter, formatie care a cistigat competitia. In privinta lui Adrian Mutu, acesta a stat pe banca la primul meci al lui Juventus, cel cu Milan. Fabio Capello i-a folosit in atac, in disputa cu rossonerii, pe Ibrahimovici si pe Trezeguet. Francezul a inscris golul de onoare, in timp ce Ibrahimovici a fost o deziluzie, faultindu-l pe Nesta in propriul careu, penalti, din care Vieri a deschis scorul. Drept urmare, in cele 45 de minute din fata nerazzurrilor, Capello l-a trimis in teren pe Mutu, iar românul nu a dezamagit. A intrat in combinatii, s-a batut pentru fiecare minge si a facut presing cind a fost nevoie. Ar fi putut chiar marca in minutul 10, dar sutul sau din lovitura libera, prin zid, aproape de colt, a fost respins in corner de portarul Carini. „Briliantul“ a mai iesit o data in evidenta in minutul 21, cind l-a deschis superb, cu calciiul, pe Vieira, dar bomba francezului adus recent de la Arsenal a lovit bara. Tot in transversala a tras si Del Piero ('24). Daca Juve nu a reusit sa inscrie, a facut-o Interul. Dejan Stankovici i-a pasat ideal lui Martins, care nu a ratat cu poarta goala, aducind victoria si trofeul in tabara nerazzurra, si lasindu-i pe torinezi fara nici un punct. Rezultatele triunghiularului de la Trieste: AC Milan - Inter Milano 0-0 (4-5 la pe

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Evaluarea Națională la clasa a VI-a. Marți elevii susțin proba la Limbă și comunicare

HotNews acum 48 minute
Elevii din clasa a VI-a susțin marți prima probă de la Evaluarea Națională 2024, la Limbă și comunicare. Timpul de rezolvare al subiectelor este de o oră. Elevi la examenFoto: Inquam Photos / George Calin HotNews.ro va publica - imediat ce acestea v

Ana Bogdan, victorie clară la Roland Garros! S-a calificat în turul al doilea la Paris

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Ana Bogdan (31 de ani, 64 WTA) a trecut de Elsa Jacquemot (21 de ani, 149 WTA) cu 6-1, 6-3, trecând pentru a patra oară ăn carieră de primul tur la Roland Garros.

Papa Francisc a folosit un termen insultător pentru a se referi la homosexuali (presă)

HotNews acum 6 ore
Papa Francisc a folosit recent un termen insultător şi vulgar vorbind despre homosexualii din Biserica Catolică, au relatat luni mai multe canale media italiene, potrivit AFP. Papa FranciscFoto: Evandro Inetti/ZUMA / SplashNews.com / Splash / Profim

Radu Mazăre a ieşit din închisoare: „Nu mă mai interesează sub nicio formă viaţa publică”

HotNews acum 12 ore
Radu Mazăre a declarat luni, după ce a ieşit din Penitenciarul Jilava, că nu îl mai interesează viaţa publică „sub nicio formă”, susţine că nu a fost speriat în închisoare, dar pentru el a fost „suficient”. Radu Mazăre la ieșirea din penitenciarFoto

Consilier judeţean din Arad, rănit după ce un bolovan a căzut de pe versant şi a lovit partea din faţă a maşinii / Autoturismul a intrat în coliziune cu o autoutilitară

News.ro acum 9 ore
Un consilier judeţean din Arad a fost rănit, luni, pe DN 79 A, după ce un bolovan a căzut de pe versant şi a lovit partea din faţă a maşinii. Autoturismul a intrat în coliziune cu o autoutilitară. ”La data de 27 mai a.c., în jurul orei 18.00, poliţi

Un adolescent din Braşov şi-a falsificat cartea de identitate pentru a putea intra în cluburile destinate adulţilor / El a fost prins de către jandarmi

News.ro acum 9 ore
Un adolescent din municipiul Braşov a intrat în atenţia autorităţilor, fiind suspectat că şi-a falsificat cartea de identitate pentru a putea intra în cluburile din Centrul Civic din municipiu, destinate adulţilor. El a fost prins de către jandarmi

Ministerul Finanţelor: Deficitul bugetar a crescut la 3,24% din PIB în primele patru luni ale anului, adică la 57,29 miliarde lei, dublu faţă de perioada similară a anului trecut

News.ro acum 12 ore
Execuţia bugetului general consolidat în primele patru luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un deficit de 57,29 miliarde lei, respectiv 3,24% din PIB, faţă de deficitul de 27,35 miliarde lei, respectiv 1,70% din PIB aferent primelor patru luni ale a

România are un nou șef de Stat Major al Forţelor Aeriene. Cine este general-maiorul Leonard-Gabriel Baraboi

Ziare.com acum 14 ore
În cadrul unei ceremonii la care au participat ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, şi şeful Statului Major al Apărării, Gheorghiţă Vlad, general-maiorul Leonard-Gabriel Baraboi a fost învestit, luni, 27 mai, în funcţia de şef al Statului Maj

Medicamentele care vor fi retrase din farmaciile din România, de săptămâna viitoare

Adevarul acum 31 minute
Șapte medicamente de pe piață vor fi retrase pentru că nu respectă standardele de conformitate.

Sîrski anunţă că a semnat documente prin care primii instructori militari francezi urmează să sosească ”în curând” în Ucraina. Parisul spune că dosarul e în lucru, fără să confirme trimiterea unor instructori

News.ro acum 7 ore
Primii instructori militari francezi urmează să sosească în Ucraina ”în curând”, pentru a forma militari ucraineni, care se retrag din calea ofensivei ruse în Harkov, anunţă luni comandantul armatei ucrainene, Oleksandr Sîrski, relatează AFP. ”Salut

Vremea

București
acum

16°
mar.

15°/22°
mie.

13°/24°
joi

15°/26°
vin.

17°/29°
Iasi
acum

15°
mar.

12°/22°
mie.

14°/20°
joi

12°/22°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

14°
mar.

14°/18°
mie.

13°/19°
joi

14°/20°
vin.

17°/23°
Cluj-Napoca
acum

14°
mar.

12°/20°
mie.

11°/20°
joi

12°/20°
vin.

12°/24°
Timisoara
acum

13°
mar.

12°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°