O imigranta romanca din SUA, Gheorghina Vulcu, care viziteaza frecvent mormantul fiului ei, Pete, ucis in atentatul de la Lockerbie (Scotia) in urma cu aproximativ 21 de ani, condamna eliberarea autorului atacului, relateaza postul local de televiziune WKYC-TV in pagina electronica, potrivit Mediafax.
Vulcu a declarat ca eliberarea din inchisoare a singurei persoane condamnate pentru comiterea atentatului este un lucru gresit. "Acesta ar fi trebuit sa ramana (in inchisoare). Familia lui il putea vizita acolo", a declarat aceasta.
Imigranta de origine romana, care a calatorit in Scotia pentru a vedea locul atentatului, dar si in Olanda, la procesul impotriva lui Abdel Basset Ali al-Magrehi, se intreaba unde este compasiunea fata de familia ei. "Nimeni nu este fericit sa-l lase sa plece acasa. A ucis atat de multi oameni", a exprimat romanca opinia familiei sale.
Cand merge la momantul fiului ei, Gheorghina ii spune fiului ei, Pete, ca ii este dor de el. "Spun multe lucruri. Iar apoi stau si crosetez paturi", a declarat mama romanului ucis in atentatul de la Lockerbie.
Pete Vulcu, in varsta de 21 de ani, revenea acasa de sarbatorile de iarna, in decembrie 1988, cand cursa 103 a companiei americane Pan Am, care se indrepta spre New York, a explodat deasupra Scotiei. Toate cele 259 de persoane care se aflau la bordul avionului Boeing 747 au murit, dar si 11 locuitori din localitatea Lockerbie.
Bomba a fost ascunsa intr-un radiocasetofon, in interiorul unei valize. Abdel Basset Ali al-Magrehi, un fost agent al serviciilor de informatii libiene, a fost eliberat joi din motive medicale, acesta fiind bolnav de cancer la prostata in faza terminala. O imigranta romanca din SUA, Gheorghina Vulcu, care viziteaza frecvent mormantul fiului ei, Pete, ucis in atentatul de la Lockerbie (Scotia) in urma cu aproximativ