Municipalitatea intenţionează să redea oraşului strălucirea de odinioară şi să atragă astfel turişti. Iniţiatorii proiectului vor să realizeze harta bisericilor din oraş, să-i îmbie pe turişti la plimbări pe fosta Regală, în Grădina Publică, Centrul Vechi, pe Faleză sau în Insula Mică a Brăilei.
Autorităţile locale cred că, prin turism, Brăila poate să iasă din anonimat.
Şi pentru că posibilitatea pentru implementarea unor proiecte de turism există, municipalitatea s-a gândit să profite de acest lucru.
Astfel, a fost depus un proiect în cadrul programului de Promovare a potenţialului turistic şi creare a infrastructurii necesare, în scopul creşterii atractivităţii României ca destinaţie turistică.
Proiectul „Brăila - Cultură, locuri, tradiţii şi obiceiuri străvechi" se va desfăşura pe parcursul a 12 luni, punctul central fiind reprezentat de patru zile de seminarii şi conferinţe, din perioada 1 - 5 septembrie 2010.
„Brăila înseamnă cultură şi tradiţii păstrate şi transmise de-a lungul a sute de ani, din generaţie în generaţie, înseamnă bună convieţuire cu minorităţile aparţinând altor popoare, şi nu în ultimul rând înseamnă ospitalitate", motivează autorităţile.
Traseul bisericilor
Vor fi promovate obiectivele turistice religioase şi se va realiza un traseu al celor mai importante biserici din oraş.
Aici se va regăsi şi Biserica Greacă „Buna Vestire", pe care autorităţile locale doresc să o reabiliteze pe un proiect european.
Obiective turistice vor fi: strada Mihai Eminescu (fostă Regală), Grădina Publică, Centrul Vechi, Castelul de apă din Grădina Mare şi Insula Mică a Brăilei.
În plus, pe Faleza Dunării se va organiza un târg care va demonstra atât evoluţia bucătăriei brăilene de-a lungul anilor, cu toate influenţele etniilor care se regăsesc aici, cât şi multitudinea culturală existentă.
Şi cum prom