Ninsorile din ultimele zile au transformat pârtiile în locul preferat al turiştilor, mai ales că se schiază în condiţii excelente în toate staţiunile. Staţiunile sunt pline ochi, iar traficul din Bucureşti spre Valea Prahovei deja este de coşmar. Turiştii încercă însă să se consoleze cu gândul celor câteva zile de vacanţă.
Stratul de zăpadă este consistent în toate staţiunile braşovene şi se schiază în condiţii excelente. În Poiana Braşov, stratul de zăpadă este de 40-45 de centimetri pe pârtiile care pornesc din Postăvaru, şi de 50-55 de centimetri, pe Bradul, cea mai accesibilă dintre ele.
Administratorii au pornit aici şi tunurile de zăpadă. Distracţia este garantată şi pentru turiştii care se află în aceste zile la Predeal. Stratul de zăpadă variază între 50 şi 60 de centimetri, iar instalaţiile pe cablu funcţionează la capacitate maximă.
Cei care doresc să se ferească de aglomeraţie pot alege Branul. În zonă sunt amenajate trei pârtii perfecte pentru începători şi sunt deschise mai multe centre pentru închirierea echipamentelor sportive.
Valea Prahovei, plină-ochi
Turiştii care ajung, în weekend, pe Valea Prahovei, vor avea parte de zăpadă numai bună pentru schi şi snowboard. În Azuga, începătorii se pot aventura pe Sorica şi Cazacu începători, unde stratul de zăpadă este de 30 de centimetri. Tunurile funcţionează la capacitate maximă, iar de Revelion 90% din locurile de cazare sunt ocupate. Cei mici se pot distra încercând cele două piste de snowtubing, din apropierea pârtiei Cazacu.
„La Buşteni, pârtia Kalinderu este plină de turişti. Zăpada are peste 30 de centimetri, iar tunurile de zăpadă artificială funcţionează atât ziua, cât şi noaptea", a precizat Ion Vasilescu, şeful domeniului schiabil Kalinderu. La Sinaia, cel mai bine arată Valea Dorului, acolo unde, datorită gardurilor de protecţie, zăpada n