Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primarul, blestemat: „Am patru plângeri penale de la iubitorii de animale!“

Publicat in Adevarul, vineri 12 aprilie 2013 ·

La momentul de faţă pe străzile din municipiul Tulcea sunt aproximativ 2.500 de câini maidanezi. Numărul lor ar putea fi cu mult mai mare, anunţă directorul Cezar Jipa. Dacă legea referitoare la gestionarea animalelor fără stăpân va trece de Parlament în noua formă, atunci numărul câinilor ar putea exploda.

Cezar Jipa, director al Societăţii de Servicii Publice (care se ocupă de câinii maidanezi) spune că situaţia de la Tulcea ar putea deveni mult mai gravă dacă legea care este la momentul de faţă la Senat va trece de Parlament.

„Dacă intră în vigoare acest act normativ, atunci noi vom lua de pe străzi animalele fără stăpân, le vom steriliza şi le vom da drumul înapoi pe străzi. Iar această soluţie nu funcţionează pentru apărarea populaţiei de muşcături de câini sau de bolile pe care aceste animale le pot transmite. Iar aici primarul va avea o mare problemă, întrucât este responsabil de securitatea cetăţenilor din municipiu“, a precizat Cezar Jipa.

La momentul de faţă câinii sunt luaţi de pe străzi, duşi în adăpost, ţinuţi aici şi, dacă nimeni nu îi revendică, atunci ei sunt eutanasiaţi. Societatea de Servicii Publice practică acest sistem de peste cinci ani.

Primarul municipiului, Constantin Hogea, spune că, din păcate, toate activităţile realizate de primărie pentru un singur câine maidanez se ridică, valoric, la mai mult decât întreţinerea unui coil instituţionalizat.

„Atât eu, cât şi directorul Jipa avem câte patru plângeri penale de la iubitorii de animale. Nu vă mai spun că am primit şi blesteme. Oamenii care adună câinii de pe străzi sunt agresaţi verbal şi chiar fizic, bătuţi, de către aceşti iubitori de animale. La noi aceste ONG-uri care se ocupă de protecţia animalelor nu ştiu să facă altceva decât plângeri penale. Nu sunt ca în alte state, unde au adăopsturile lor, ţin acolo animalele fără stăpân, le î

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum o ora
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

UPDATE - Klaus Iohannis, primit de preşedintele SUA, Joe Biden, la Casa Albă/ Biden: Aţi întrecut toate aşteptările/ Iohannis: Lucrăm împreună la programul Visa Waiver/ Ce au discutat despre candidatura pentru secretar general al NATO

News.ro acum 19 minute
Preşedintele Klaus Iohannis este primit, marţi seară, de preşedintele SUA, Joe Biden, la Casa Albă, în cadrul vizitei pe care şeful statului român o face la Washington, D.C. Joe Biden a amintit că a luptat pentru integrarea României în NATO, adăugân

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 3 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Marius Tucă Show începe miercuri, 8 mai, de la ora 19.20, live pe gândul.ro. Invitat: Sebastian Burduja

Cancan acum 56 minute
Invitaul zilei este Sebastian Burduja, ministru al Energiei și candidatul PNL la Primăria Capitalei. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproap

Gloria Buzău a învins Unirea Slobozia, scor 3-0, şi şi-a asigurat promovarea în Superligă

News.ro acum 2 ore
Echipa Gloria Buzău a învins, marţi, pe teren propriu, cu scorul de 3-0, formaţia Unirea Slobozia, în etapa a noua din play-off-ul Ligii a II-a şi şi-a asigurat promovarea în Superligă. Golurile au fost marcate de D.Benzar (67 şi 90+1) şi Dandea (71

CSM Oradea, calificată în finala Ligii Naţionale de Baschet Masculin

Mediafax acum o ora
Orădenii s-au impus acasă cu scorul de 93-66, după ce în primele patru partide ale semifinalei scorul a fost 2-2. CSM Oradea va juca finala cu UBT Cluj-Napoca. Clujenii s-au calificat în finală încă de săptămâna trecută, după ce au trecut cu 3-0 de

Regele Charles nu se va întâlni cu prinţul Harry în timpul vizitei acestuia în Marea Britanie

Mediafax acum 42 minute
Ducele de Sussex a sosit în Marea Britanie pentru evenimentele care marchează cea de-a zecea aniversare a Jocurilor Invictus, inclusiv o ceremonie la Catedrala St Paul. Este pentru prima dată când prinţul se află în ţară de la vizita sa pentru a-l v

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 5 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Nicușor Dan crede că bătălia pentru Primăria Capitalei va fi cu Cristian Popescu Piedone: „E cel mai bine clasat din bazinul PSD”

HotNews acum o ora
Nicuşor Dan a declarat marţi că principalii săi rivali în cursa pentru Primăria Capitalei sunt Gabrielea Firea şi, mai ales, candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone, estimând că „mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD

Ana Bogdan, start cu dreptul în turneul WTA 1000 de la Roma » A învins o finalistă de Grand Slam

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Ana Bogdan, 31 de ani, 63 WTA, a depășit runda inaugurală a turneului de la Roma, impunându-se cu 6-4, 6-1 în fața canadiencei Leylah Fernandez, 21 de ani, 34 WTA. cu 5 lovituri câștigătoare și 6 greșeli neforțate și un joc îngrijit Este o victorie

Vremea

București
acum

18°
mar.

15°/27°
mie.

13°/18°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
Iasi
acum

17°
mar.

13°/26°
mie.

9°/16°
joi

9°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

18°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

20°
mar.

14°/23°
mie.

13°/21°
joi

10°/18°
vin.

11°/19°