As fi vrut sa ne spui cite ceva despre Hlestakov, rolul pe care-l faci in Revizorul.

Prea multe n-am de spus, asa am fost invatat, sa nu vorbesc prea mult despre ce fac. Ceea ce fac, fac eu cu mine insumi, in sensul ca prea multa filozofie despre rol nu e. Fac cum simt, cum mi se cere; e si munca de cercetare de care se tot vorbeste, stiu doar cind e bine si cind nu, in spectacol. Si mai tin minte perioada de repetitii, care-a fost foarte ciudata si dureroasa ea in sine, din cauza faptului ca s-a suprapus oarecum cu premiera de la Hamlet, din 1 octombrie, fara Vlad sMugurt, si chiar cu funeraliile lui. Vizionarea am dat-o chiar in ziua inmormintarii – trebuia sa fie o vizionare, a fost mai mult o repetitie. Am repetat cam putin, eu unul, cu Claudiu sGogat, trebuia sa fug la Cluj, sa stam acolo zece zile, aproape, ca sa repetam si sa scoatem premiera. M-am adunat cam greu, cu repetitiile, cu inmormintarea, plus toate gindurile si sentimentele din perioada aceea, care inca mai sint pe undeva. Asa ca doar asta tin minte, si foarte bine a facut Claudiu c-a fost foarte rabdator, a inteles ca asta e singura pista pe care trebuie sa lucreze cu mine, pentru ca probabil eram nu neaparat irascibil, dar daca ceva nu-mi convenea, o lasam asa. Claudiu a inteles si „a lasat-o moale“.

Cu regizorii cu care ai lucrat, au fost situatii in care felul in care vedeai tu personajul diferea fundamental de felul in care-l vedea regizorul?

Da, altfel nici nu se poate, daca si tu si el mergeti pe aceeasi idee, daca nu exista asa zise conflicte sau parerile contrare, e riscant. Daca tu sau regizorul nu esti critic fata de opinia celuilalt sau de felul in care priveste o scena, un anumit comportament al personajului sau o anume situatie sau relatie, tandemul asta devine periculos. E ca atunci cind te uiti la o pictura si te fura, iti place si tie si celui