Viena mă atrage ca un magnet. Prima mea ieşire în lume, în urmă cu mulţi ani, a fost în capitala austriacă. La început am privit-o cu ochi de copil. Nu înţelegeam foarte multe din metropola imperială, dar ştiam că îmi plăcea.
Viena mă atrage ca un magnet. Prima mea ieşire în lume, în urmă cu mulţi ani, a fost în capitala austriacă. La început am privit-o cu ochi de copil. Nu înţelegeam foarte multe din metropola imperială, dar ştiam că îmi plăcea.
I-am rămas fidelă. Din cînd în cînd mă întorc la Viena, ca să descopăr ce nu am putut vedea în alţi ani sau ca să redescopăr ceva ce mi-a plăcut în mod deosebit. Şi uite aşa reuşesc de fiecare dată să-mi găsesc cale de-ntoarcere. Am reuşit între timp să-mi explic cîteva lucruri legate de acest oraş, vizitat an de an de milioane de turişti veniţi din toate colţurile lumii. Răspunsul este: marketingul! Oamenii aştia ştiu să se vîndă. Vînd istorie. Vînd educaţie. Vînd divertisment. Vînd ştiinţă.
Le-am găsit pe toate acestea – istorie, educaţie, divertisment – cam peste tot: şi în Cartierul Muzeelor, şi la Prater. Şi la Muzeul Roţii din Prater, şi la Muzeul de Fluturi, şi la Leopold, şi la Technische Museum, şi în parcurile curate lună din diverse colţuri ale oraşului. La fel şi prima cafenea din Viena, care datează din secolul al XVII-lea (din prima jumatătate dacă nu mă înşel), este martora vremurilor. Micuţa cafenea din imediata apropiere a Catedralei Sfîntului Ştefan era plină-ochi în după-amiaza în care am trecut prin dreptul ei într-o trăsură. Mai încolo, un grup de turişti japonezi admira un arhanghel care purta în mîna dreaptă o sabie. Austriecii au înţeles că nu biletul vinde muzeul, ci ceea ce se află în muzeu. O sumedenie de pliante de prezentare a locurilor de interes – mai mult sau mai puţin cunoscute – se află în cele mai neaşteptate locuri. Oamenii îţi zîmbesc încontin
