Campania electorală continuă în România înaintea referendumului privind demiterea preşedintelui Traian Băsescu, pe fondul preocupărilor privind organizarea acestui plebiscit, comentează Euronews, potrivit Mediafax.
"Cu mai puţin de două săptămâni înaintea referendumului, nu se ştie clar cine va merge la vot, dacă plebiscitul va avea loc într-o zi sau în două sau dacă va fi necesară o prezenţă la urne de 50 la sută plus un unu. După suspendarea preşedintelui Băsescu, pe 6 iulie, Uniunea Social-Liberală, aflată la guvernare, a modificat legea, astfel că este suficientă o majoritate simplă. Această situaţie a iritat liderii de la Bruxelles, care avertizează că partidul premierului Victor Ponta nu reuşeşte să protejeze statul de drept şi instituţiile democratice", notează Euronews.
"O manevră semnificativă ar putea fi decizia UE şi FMI de amânare a vizitei în România până după referendum, pentru a evita asocierea cu campania electorală", subliniază Euronews. Campania electorală continuă în România înaintea referendumului privind demiterea preşedintelui Traian Băsescu, pe fondul preocupărilor privind organizarea acestui plebiscit, comentează Euronews, potrivit Mediafax.
"Cu mai puţin de două săptămâni înaintea referendumului, nu se ştie clar cine va merge la vot, dacă plebiscitul va avea loc într-o zi sau în două sau dacă va fi necesară o prezenţă la urne de 50 la sută plus un unu. După suspendarea preşedintelui Băsescu, pe 6 iulie, Uniunea Social-Liberală, aflată la guvernare, a modificat legea, astfel că este suficientă o majoritate simplă. Această situaţie a iritat liderii de la Bruxelles, care avertizează că partidul premierului Victor Ponta nu reuşeşte să protejeze statul de drept şi instituţiile democratice", notează Euronews.
"O manevră semnificativă ar putea fi decizia UE şi FMI de amânare a vizitei în România până dup