De-ar fi Crăciunul cât e anul de lung şi de-am bate ţara în tot întinsul ei, culegând în fiecare ceas obiceiul de ziua Naşterii Domnului mereu din alt sat, şi tot n-am găta... Colinde sunt cu sutele, poate cu miile. Credinţe şi cutume, aşijderea. Legenda venirii pe lume a Pruncului Sfânt, poveştile Crăciunoaiei şi ale Moşului cel bun îşi află altă “spunere”. De-aceea, ştiu, dacă azi vă voi istorisi cum petrec lăpuşenii Crăciunul la Cupşeni, tot veţi găsi ceva de care să vă miraţi.
Din Caietele monografice ale satului Cupşeni (colecţia Samoilă Nodiş) dezghioc câteva obiceiuri care-nsoţesc (ori, mai bine, aş zice: definesc) Crăciunul. Ajunul sărbătorii printre tot satul în mari pregătiri. Femeile încheie pregătirea mesei, bărbaţii aşază ultimele lucruri în gospodărie, iar copiii se pornesc la colindat (că doar le-a ajuns tot postul să înveţe versurile colindelor!). Şi azi, în Ajun, copiii încă îmbracă haina tradiţională: cioareci albi cu dungă neagră, sumane negre ori gri, în picioare – obiele albe, de lână, şi opinci (de cauciuc ori din piele de porc). Sub sumane, au cămăşi de in sau cânepă, brodate, pieptar înfundat (închis pe piept, cusut cu model de lână colorată) şi pe cap căciuli (băieţii), năfrămi înflorate (fetele). Tot aşa se îmbracă şi ăi mai mari, adolescenţii, tinerii satului (băieţi de-nsurătoare) ori oamenii în toată firea.
Există un “orar” al colindelor. De cum se lasă seara, pleacă în colind copiii mici (6-12 ani). Ei se aşază sub fereastră şi-ntreabă-ntr-un glas: “Slobodu-i de colindat?”. La răspunsul afirmativ, se porneşte colinda. “Să-nchinăm pe sub podele/ Să ne deie gazda mere”... zice un pruncuţ. “Să-nchinăm pe sub butuci/ Să ne deie gazda nuci”... zic ceilalţi, îmbujoraţi de ger. Ei, şi cum să nu le deie gazda. Şi mere, şi nuci... Le deschide uşa, îi cheamăîn casă, le dă să puie în straiţă şi fructe, şi colaci, şi le mai dă,