Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Începe show-ul telecom!

Publicat in Jurnalul, luni 16 februarie 2009 ·

Producători de telefonie mobilă şi de echipamente, operatori, dezvoltatori de aplicaţii, din industria jocurilor video sau din cea a secu­rităţii comunicaţiilor, peste 1.000 de companii au venit în capitala Cataluniei la cel mai important eveniment al industriei GSM: Mobile World Congress 2009.

Industria telecom şi-a mutat în 2006 congresul său anual de pe Riviera franceză în Barcelona. Au fost (alte) ediţii ale prosperităţii din domeniul telecomunicaţiilor. Iată că în acest an, MWC se desfăşoară în cu totul alte condiţii. Numeroasele conferinţe care se desfăşoară pe parcursul celor 4 zile de expoziţie şi congres (16-19 februarie) vor dezbate situaţia economică pe toate feţele şi cu siguranţă că jucătorii de pe piaţă vor anunţa măsurile şi politicile pe care vor miza în 2009.

LA CE NE AŞTEPTĂM?

Ca în fiecare an, marii producători de telefoane mobile au prezentat din timp, dar în câteva vorbe doar, o serie de terminale care vor fi lansate oficial în timpul MWC. De la Nokia, de exemplu, se aşteaptă cel puţin trei noi modele, dintre care do­uă cu ecran tactil. Samsung ne-a arătat deja ima­gini de la patru noi modele şi zvonurile vor­besc şi de alte "secrete". Fără îndoială, unul dintre terminalele foarte căutate de presă, dar şi de vizitatorii de la alte companii, va fi ecologicul "Blue Earth": telefon cu ecran tactil şi baterie solară, un dispozitiv cu carcasă din plastic obţinută din sticle reciclate. Nici rivalii coreeni de la LG nu stau de­geaba şi vor prezenta un celular cu interfaţă 3D.

De asemenea, alte dispozitive aşteptate cu interes sunt telefoanele mobile dezvoltate de Garmin împreună cu Asus. Este vorba de seria Nuvifone, primele terminale expuse urmând a fi G60, M20 şi poate chiar Eee Phone, modelul ieftin al noi "familii". Şi nu în ultimul rând Acer, care ar putea dezvălui două terminale, dintre care unul c

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul polonez spune că a primit ameninţări după tentativa de asasinare a omologului slovac

News.ro acum 6 ore
Premierul polonez Donald Tusk a declarat joi că a primit ameninţări după tentativa de asasinat asupra omologului său slovac, iar presa a relatat că protecţia sa va fi întărită, relatează Reuters. Premierul slovac Robert Fico a fost împuşcat miercuri

Indicele Dow Jones a trecut pentru prima dată de 40.000

Mediafax acum 7 ore
Atunci când banca centrală a pus capăt erei ratelor extrem de scăzute care a prevalat în anii care au urmat crizei financiare mondiale, economiştii au prezis consecinţe dureroase: o recesiune în SUA şi o creştere a şomajului. Pieţele s-au cutremurat

Selecţionerul Didier Deschamps a anunţat lotul Franţei pentru Euro 2024

Mediafax acum 8 ore
Euro 2024 va fi primul turneu major în care Mbappé va purta banderola de căpitan al Franţei. Cea mai mare surpriză a anunţului este revenirea neaşteptată a lui N'Golo Kanté (33 de ani). Mijlocaşul nu a mai fost convocat la o partidă internaţională d

30 de trenuri vor uni zilnic orașele din țară cu Marea Neagră și Delta Dunării. Când debutează programul estival "Trenurile Soarelui"

Ziare.com acum 13 ore
Nu mai este mult până ce CFR Călători va da startul programului estival de transport "Trenurile Soarelui". Turiştii vor avea la dispoziţie 30 de trenuri ce vor asigura zilnic legături directe din toată ţara cu staţiunile de la Marea Neagră şi cu Del

Basarabia, tărâm românesc. Romgaz a deschis o nouă sucursală în Republica Moldova

Mediafax acum 11 ore
„Demersul înregistrării Sucursalei Romgaz la Chişinău se înscrie în sfera acţiunilor pe care compania le derulează în scopul extinderii activităţii de furnizare gaze la nivel regional, obiectiv prevăzut în strategia companiei pentru perioada 2021 –

Apropiații lui Ilan Șor au protestat în faţa Ambasadei României de la Chişinău, deranjați de o declarație a premierului Ciolacu

HotNews acum 6 ore
Reprezentanţii blocului politic „Victorie”, controlat de oligarhul fugar Ilan Şor, au organizat joi un manifestație în faţa Ambasadei României la Chişinău, protestând faţă de declaraţia premierului Marcel Ciolacu, potrivit căreia „nu există moldoven

NATO susține că Rusia nu are suficiente forțe pentru o pătrundere majoră în Ucraina

HotNews acum 8 ore
Rusia nu dispune de suficiente forțe pentru a realiza un progres major în ofensiva sa în curs de desfășurare în Ucraina, a declarat joi un comandant militar de rang înalt al NATO, citat de AFP. Generalul Christopher Cavoli, comandantul suprem al for

Viktor Orban spune că a rămas singur „în lupta pentru pace”, în interiorul UE, după tentativa de asasinat asupra aliatului său, Robert Fico

HotNews acum 8 ore
Premierul ungar naționalist Viktor Orban s-a prezentat joi drept „singurul rămas să lupte pentru pace” în interiorul Uniunii Europene după ce aliatul său, prim-ministrul slovac Robert Fico, a fost împușcat, scriu agenţiile AFP şi MTI. Viktor Orban,

MAE Atenționare de călătorie– Stare de urgență în Noua Caledonie

Ziua Constanta acum 12 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Noua Caledonie că președintele Republicii Franceze a decretat stare de urgență în teritoriul francez de peste mări, pentru

Tenis: Iga Swiatek este prima finalistă la Roma

News.ro acum 11 ore
Jucătoarea poloneză de tenis Iga Swiatek s-a calificat joi în finala turneului WTA 1000 de la Roma, după ce a învins-o pe Coco Gauff, din Statele Unite. De o oră şi 47 de minute a avut nevoie Iga Swiatek (22 de ani, locul 1 WTA) să se califice în fi

Vremea

București
acum

12°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/24°
dum.

12°/26°
lun.

14°/19°
Iasi
acum

10°
vin.

10°/20°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/24°
lun.

12°/24°
Constanta
acum

vin.

7°/15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/17°
lun.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
vin.

8°/16°
sâm.

8°/21°
dum.

11°/23°
lun.

13°/22°
Timisoara
acum

12°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/26°