La 15 august sărbătorim Adormirea Maicii Domnului. Ziua in care şi-a dat sufletul sfănt in măinile Fiului său, iar trupul i-a fost mutat, de asemenea, la cer.
Făptură de taină şi evlavie, smerenie şi frumuseţe de neinchipuit, Prea Curata Fecioară Maria este pentru tot creştinul dreptmăritor cea mai iubită şi venerată dintre sfinţi. Despre cea care a devenit Mamă a lui Dumnezeu Fiul, şi care a rămas Fecioară şi după naştere, au scris de-a lungul vremii Sfinţii Părinţi, pentru că nu puteau lăsa sub tăcere virtuţile făpturii feminine "cea plină de har". Au scris şi despre frumuseţea lăuntrică, şi despre cea fizică.
GRAŢIE DUMNEZEIASCĂ. Epifanie Monahul, in lucrarea "Cuvănt despre viaţa Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi anii ei", ne zugrăveşte chipul Maicii Domnului. "De statură era mijlocie, iar unii spun că era ceva peste cea mijlocie, pielea avea culoarea grăului, părul blonziu, ochii frumoşi de culoarea alunii aurii, sprăncene negre, nasul drept, măinile, degetele şi faţa lungi, plină de graţie şi frumuseţe dumnezeiască, neinfumurată, nesofisticată, neatinsă de moliciune, avănd o smerenie covărşitoare, de aceea cum insăşi a zis, a căutat spre ea Dumnezeu cănd L-a mărit pe Domnul (Lc 1, 46-48); iubea şi purta haine nevopsite, martor fiind sfăntul ei văl (mapharion)", scrie Epifanie Monahul. Acelaşi părinte, inspirat de izvoare vechi bisericeşti, scrie despre vieţuirea in templu a Fecioarei Maria, care a fost adusă acolo de către rudele sale pe cănd ea avea doar trei ani, după cum fusese promisă de drepţii ei părinţi. "Iar purtarea ei era aceasta: serioasă in toate, vorbind puţin, repede la ascultare, plăcută la vorbă, lipsită de indrăzneală faţă de orice om, fără să rădă, netulburată, fără să se mănie, inchinătoare, respectuoasă, cinstind şi inchinăndu-se oricărui om, astfel incăt toţi se mirau de inţelegerea şi vorba ei", scrie acela
