Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Mureş: 2.350 cereri în şapte zile pentru bilete de tratament

Publicat in Adevarul, luni 1 februarie 2010 ·

Casa Judeţeană de Pensii Mureş a primit doar într-o săptămână 2.350 de cereri pentru bilete de tratament, deşi deocamdată nu se cunosc nici numărul de bilete disponibile şi nici staţiunile în care pensionarii şi asiguraţii vor urma tratamente de recuperare.

”Pentru biletele de tratament pentru 2010, până în prezent s-au depus 2.350 de cereri. Numărul de cereri este constant comparativ cu anii trecuţi, dar acum au prioritate cei care nu au mai fost, cei care au un grad de invaliditate, tendinţa fiind de a fi recuperaţi (...) Nu primul venit va fi şi primul servit, cum a fost în anii anteriori, când conta cât de repede ţi-ai depus cererea la Casa de Pensii”, a spus Ileana Morent, directorul coordonator al Casei Judeţene de Pensii Mureş.

Anul trecut au fost repartizate 6.030 de bilete de tratament, ceea ce a acoperit în jur de 70% din totalul solicitărilor.

”La calculul persoanelor care vor beneficia de bilete vor fi luate în considerare trei criterii: dacă în ultimii doi ani ai mai beneficiat sau nu de bilete de tratament, tipul de pensie (boală, limită de vârstă, de urmaş etc.) şi cuantumul pensiei. La aceste criterii se vor acorda nişte puncte. La sfârşit, când vom avea şi biletele, vor intra persoanele în ordinea descrescătoare a numărului de puncte pentru fiecare persoană. Acum are loc licitaţia la Casa Naţională de Pensii, pentru staţiunile în care vom avea biletele”, a arătat Ileana Morent.

Aceasta a precizat că pentru a evita cozile care au fost în anii trecuţi, la CJP Mureş au fost deschise şapte ghişee care s-au ocupat cu preluarea cererilor şi astfel s-au evitat aglomeraţiile şi neînţelegerile.

Din numărul total de bilete de tratament 80% sunt destinate pensionarilor şi 20% pentru asiguraţi.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 3 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 6 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 4 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 8 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 7 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 10 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 5 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 4 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 2 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Vremea

București
acum

12°
dum.

11°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/24°
Iasi
acum

13°
dum.

9°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
mie.

10°/15°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

15°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°