Initial, China s-a opus formei comunicatului final. Dupa indelungi negocieri, s-a gasit o formula de echilibru, care sa impace pe toata lumea. Ingrijorarea cea mai mare a produs-o cresterea preturilor la alimente. Taxa asupra tranzactiilor financiare nu a adunat nici ea consensul, la fel ca la precedentele reuniuni. In rest, intalnirea a fost un succes. Reprezentantii celor 20 de state au gasit in cele din urma un consens final pentru a identifica indicatorii dezechilibrelor unei tari. Nivelul cursului de schimb a fost scos de pe lista, la presiunile Chinei. Excedentele sau deficitele excesive au ramas in fruntea listei, asa cum toti anticipasera.
Negocierile pe marginea acestui subiect au fost intense. Sefii FED si ai Bancii Centrale a Chinei s-au "intepat" la negocieri, fiecare avand argumentele lui. In cele din urma, China si-a impus punctul de vedere.
a trebui să treacă cel puţin un deceniu pentru ca economia chineză să-şi schimbe modelul bazat pe exporturi, a declarat vineri guvernatorul Băncii Populare a Chinei, Zhou Xiaochuan.
Zhou Xiaochuan, guvernatorul Băncii Centrale a Chinei a recunoscut că enormele excedente comerciale acumulate de anumite ţări creează dispute aprinse între state, subliniind că ţara sa a început o reechilibrare a economiei, în favoarea serviciilor. "Insă asta va lua mult timp. Peste un deceniu", a avertizat el. Motivul? E nevoie de "transformarea radicală a modalităţilor de producţie şi formarea unei formaţiuni adecvate a lucrătorilor chinezi. În această perioadă de tranziţie, companiile chineze vor continua probabil să exporte şi să-şi crească productivitatea", a mai spus guvernatorul chinez
Yuanul-subevaluat sau nu?Zhou a mai explicat ca aprecirea recentă a yuanului, care a crescut faţă de dolar cu peste 3,7% între iunie 2010 şi ianuarie 2011, nu a împiedicat companiile chineze să se adapteze şi să rea