Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Îndrăgostitul de România (final)

Publicat in Romania Literara, vineri 2 iulie 2010 ·

Monografia lui Âtico Vilas-Boas da Mota Brasil - Romenia, pontes culturais e o întreprindere de proporţii neobişnuite, uimind cititorul prin amploarea planului ei. Îl va uimi însă şi mai mult dacă începe să citească masivul op polifonic, deconcertant prin maniera de expunere adoptată.

Senzaţia primă este aceea că te afunzi într-o pădure tropicală, fără drumuri, fără poteci! Intri într-o lume stranie, compusă din mii de date, de nume, de titluri, de împrejurări istorice, venind toate unele după altele, fără să-ţi lase timp să respiri. Nici o consideraţie filozofică, nici o opinie politică, nici o preferinţă afişată: autorul s-a decis să adopte maniera cronicarului medieval, aceea de a reproduce realitatea fără nici o omisiune şi de a-l lăsa pe cititor să tragă concluziile. O astfel de discreţie programată asupra faptelor relatate stîrneşte la început nedumerire, poate chiar iritare, dar ea provoacă pînă la urmă admiraţie, cel puţin unora dintre cititori. Într-o lume unde imensa majoritate a istoricilor şi literaţilor se ilustrează prin obsesia de a-l convinge pe cititor că ei au dreptate, retragerea lui Âtico în spatele faptelor, lăsîndu-le pe ele să vorbească, are de ce să mire.

Vom întîlni în paginile cărţii mari scriitori şi jurnalişti mărunţi, oameni politici de marcă şi funcţionari mediocri, preşedinţi aleşi şi dictatori, naivi bine intenţionaţi şi indivizi cinici: toţi au dreptul la cîte o consemnare, dacă au ilustrat, fie şi tangenţial, relaţiile româno-braziliene.

Cartea aduce noutăţi documentale copleşitoare ca număr şi interes. Să notăm că, încă de foarte tînăr, autorul a frecventat Casa Românească, asociaţie a emigranţilor români din Brazilia. A cunoscut acolo figuri de rezonanţă istorică, precum pe poetul Ştefan Baciu şi pe soţia sa, despre care aflăm amănunte tulburătoare; interesul pentru cultura noastră i-

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 3 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Baraj promovare/menţinere Superligă: FC Botoşani – CS Mioveni 1-0

News.ro acum 4 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, în prima manşă a barajului pentru promovare/menţinere în Superligă. Oaspeţii au avut prima ocazie la Botoşani, prin Alexandru Stan, în minutul 7, dar gazdele

Panică în Avrig, județul Sibiu. Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert după ce un urs a fost văzut pe străzile orașului

Ziare.com acum 4 ore
A fost panică în oraşul Avrig, vineri seară, 17 mai, după ce la 112 a fost anunțat că un urs se plimbă prin oraș. Autorităţile sibiene au transmis, imediat, un mesaj RO-Alert. "În această seară în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a f

De ce s-a răsturnat avionul AN 2 pe un câmp de lângă Buzău. Detalii din anchetă VIDEO

Ziare.com acum 7 ore
Au apărut noi informații în ce privește răsturnarea avionului Antonov AN 2 pe câmpul din Buzău, a anunţat Aeroclubul României. Aeronava AN-2 implicată vineri dimineaţă, 17 mai, în incidentul de la Buzău a capotat în timpul rulajului pe aerodrom, dup

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 7 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 11 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 5 ore
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

HotNews acum 3 ore
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Fâșia Gaza, au anunţat vineri Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC și News.ro. Shani Louk, o tânără în vârstă de 23 de ani, cu cetățenie germano-israeliană, a fost ucisă de Ham

MMSS ANOFM organizează Bursa Generală a Locurilor de Muncă

Ziua Constanta acum 14 ore
17 mai 2024 Comunicat de presă Peste 30.000 de locuri de muncă disponibile în cele 76 de locații în care ANOFM organizează Bursa Generală a Locurilor de Muncă. Ministrul Simona Bucura-Oprescu a discutat cu angajatorii și cu persoan

Accident grav cu 8 persoane implicate, pe DN 22 în Tulcea. Doi copii transportați de urgență la spital

Ziare.com acum 7 ore
Grav accident rutier produs vineri, 17 mai, pe DN 22, în judeţul Tulcea. Opt persoane și două vehicule au fost implicate în coliziune. Doi copii – de 2 şi 4 ani - şi părinţii acestora au fost transportaţi la spital. Centrul Infotrafic din Inspectora

Vremea

București
acum

12°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

14°
sâm.

11°/17°
dum.

9°/24°
lun.

11°/24°
mar.

14°/24°
Constanta
acum

sâm.

9°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

13°
sâm.

12°/24°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

16°/24°