De opt ani, fără incetare, economia creşte. Inflaţia scade. Vedem cum cifrele de afaceri ale magazinelor fac explozie, creditele sporesc, iar salariile nominale sar peste rata inflaţiei. Am obţinut mai mult consum. Dar avem şi mai puţină sărăcie?De opt ani, fără incetare, economia creşte. Inflaţia scade. Vedem cum cifrele de afaceri ale magazinelor fac explozie, creditele sporesc, iar salariile nominale sar peste rata inflaţiei. Am obţinut mai mult consum. Dar avem şi mai puţină sărăcie?

Â

Â

Consumul n-ar fi putut să urce fără o cerere solvabilă in creştere. O cerere de produse - bunuri şi servicii - in care să fie insumate nu numai nevoi vitale, nevoi stringente, nevoi obişnuite, plăceri sau capricii, dar şi bani. Căci fără bani… Dacă tot mai mulţi oameni călătoresc, in ţară ori in străinătate, cu trenul, cu avionul ori cu autobuzul, ei o fac in interes propriu. Numai nevoia lor sau capriciul lor ii pot impinge să se urce intr-un mijloc de transport, şi nicidecum interesele companiilor de căi ferate, de linii aero sau de autobuze. N-au decăt respectivele companii să introducă pe aceste linii cele mai bune servicii. Dacă ei, consumatorii, nu vor să călătorească sau vor, dar n-au bani să-şi cumpere bilete, trenurile, avioanele sau autobuzele nu vor avea călători, iar companiile in cauză vor intra in criză. Asta-i regula jocului in economia de piaţă. Fără indoială că numai consumul stimulează producţia. De ce, totuşi, in Romănia, producţia creşte incet, mult mai incet decăt consumul? E clar de ce: oferta internă nu-i pregătită să răspundă cererii. Şi asta pentru că, ani in şir, atăt inainte, căt şi după 22 decembrie ’89, companiile romăneşti au fost obişnuite să sfideze consumul. Erau sigure că producătorul dictează in economie.

Â

Â

In anii tranziţiei, nimic n-a putut să convingă multe dintre aceste companii că lucrurile ar