Declaraţia preşedintelui Băsescu despre Roşia Montană vine oarecum precipitat, şi când nimeni nu se aştepta la ea. Şi ne arată cât de mult ţine cont preşedintele de societatea civilă.

Toate argumentele oamenilor de ştiinţă, ale ecologiştilor, ale geologilor, ale istoricilor sau ale academicienilor, alţii decât cei din aripa Răzvan Theodorescu, sunt aruncate la coş.

Poate preşedintele,contrar a ceea ce a declarat marţi seara, e sigur că nici el şi nici partidul din care provine nu vor mai ieşi la alegerile viitoare şi aşa nu-şi vor mai putea onora obligaţiile.

Altfel, de ce să ieşi să faci declaraţii în plin proces de evaluare a impactului asupra mediului? Licenţa pentru Roşia Montană e valabilă până în 2017, aşadar, dacă PDL-ul , partidul care a susţinut dintotdeauna proiectul, nu mai iese victorios, atunci canadienii rămân cu ochii în soare.

Roşia Montană poate fi privită şi ca o afacere din care au de câştigat câţiva. Cu excepţia ultimei dăţi, când pe un fond general de scădere au scăzut şi acţiunile RMGC, de fiecare dată când cineva făcea declaraţii pe subiect acţiunile creşteau.

În România au mai fost astfel de afaceri, să ne amintim de FNI, care a lăsat 300.000 de investitori cu banii luaţi. Nu ştim câţi investitori sunt la Roşia Montană, dar dacă schema se repetă vor avea aceeaşi soartă ca la FNI.

Dacă avea bune intenţii şi voia să-i umple de aur pe români, statul nu trebuia să închidă mina şi să lase pe drumuri sute de oameni. Ar fi trebuit să investească şi în protecţia mediului şi în minele de acolo. Dar desigur că argumentul va fi că nu se găseau bani. Oricum mai sunt şi alte mine în România, unde există aur care poate fi scos fără cianuri, dar statul le-a închis.

Ideea dublării rezervei naţionale de aur nu stă în picioare. De ce nu se gândeşte preşedintele să readucă aurul împrumutat la ruşi şi aşa rezer