Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lemn natural şi culoare

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 25 septembrie 2010 ·

Pentru că subiectele pe care le-am găsit la 100%Design din Londra sunt toate originale şi inedite, vom prezenta o serie de articole de informare asupra unor materiale de finisare şi construcţie care să inspire şi să dea curaj tuturor celor care au într-un fel sau altul legătură cu domeniul amenajărilor.

Mai mult sau mai puţin accesibile, suntem bucuroşi că există, chiar pentru simplul fapt că pot genera idei de amenajări deosebite şi rup limitele regulior şi soluţiilor consacrate la noi.

NATURA ÎN CONTEXT MODERN

Folosirea lemnului natural în amenajările interioare este şi va rămâne o soluţie clasică de mare valoare. Dar lemnul este lemn şi nu ne imaginăm prea multe variante de suprafeţe. De aceea, am fost surprinşi să descoperim că el poate fi interpretat şi reinterpretat în multe forme. Mafi, firmă austriacă cu o vechime de 17 ani pe piaţa de profil a reinventat lemnul masiv, răspunzând astfel nevoii permanente de individualizare. Aici, pardoseala din lemn masiv în plăci de dimensiuni mari şi aparent finisată brut primeşte soluţii de înnobilare prin valorificarea şi accentuarea desenelor naturale ale fibrei. Astfel, crăpaturile cele mai proeminente şi artistic alese sunt umplute cu chituri speciale în cele mai diferite culori, alese în raport cu nuanţa de bază a pardoselii. Raze de roz, mov sau verde se strecuară expresiv în câmpuri de stejar, nuc sau venge, într-un concept artistic aplicabil oricărei direcţii de stil. Şi pentru ca totul să fie în acord cu direcţia generală pe care merg amenajările contemporane, finisajele finale sunt în totalitate Bio, cu uleiuri şi lacuri organice aplicate manual.

• www.mafi.at , în România prin Carre Interior

Pentru că subiectele pe care le-am găsit la 100%Design din Londra sunt toate originale şi inedite, vom prezenta o serie de articole de informare asupra unor materiale de fini

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Handbal (f): Gloria Bistrița va juca finala EHF European League, după ce a învins Dunărea Brăila

HotNews acum o ora
​Gloria Bistrița a învins sâmbătă Dunărea Brăila, scor 37-26 (20-14) și s-a calificat în finala EHF European League la handbal feminin, unde va întâlni câștigătoarea dintre Storhamar și Neptunes Nantes. Minge de handbalFoto: Anke Waelischmiller/Sven

Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti

News.ro acum 2 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Potrivit Pagina de Timiş, care citează surse din rândul medicilor, starea agravată a sportivului a

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 2 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 5 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Burduja, despre o dezbatere pe tema termoficării între Firea şi Nicuşor Dan: Râde ciob de oală spartă

Adevarul acum o ora
Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Sebastian Burduja, i-a criticat, sâmbătă, pe primarul general, Nicuşor Dan, şi pe senatoarea PSD, Gabriela Firea, pentru întârzierile proiectelor de reabilitare a reţelei de termoficare. „Râde ciob de oală spart

Prostest „Corupția Ucide” în fața Palatului Cotroceni. „Klaus Milion Iohannis, raport de mandat, m-am plimbat, v-am trădat, furtul l-am legalizat” VIDEO

Ziare.com acum o ora
Mai mulţi activişti din cadrul platformei Corupţia Ucide protestează sâmbătă după amiază, 11 mai, în faţa Palatului Cotroceni. Ei au transmis mesaje critice la adresa preşedintelui Klaus Iohannis. Mai multe persoane participă, sâmbătă după amiază, l

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 7 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Scandal uriaş la Eurovision. Reprezentantul Olandei a fost descalificat cu câteva ore înaintea finalei

Mediafax acum 4 ore
"Artistul olandez Joost Klein nu va concura în marea finală a concursului Eurovision din acest an", a anunţat sâmbătă într-un comunicat Uniunea Europeană de Radio şi Televiziune (EBU), organizatorul evenimentului. Decizia vine în urma unei anchete a

Lupte grele în regiunea ucraineană Harkov, după ce ruşii au intensificat atacurile

Mediafax acum 3 ore
Ruşii şi-au intensificat atacurile în regiunea Harkov, au declarat, sâmbătă, autorităţile ucrainene. Armata ucraineană a arătat că au fost trimise întăriri în regiune pentru a ajuta la stabilizarea poziţiilor de apărare.

Staţia de autobuz „Aeroport Băneasa” va fi mutată din cauza unor lucrări

Mediafax acum 2 ore
Staţia de autobuz „Aeroport Băneasa” din Bucureşti va fi mutată, luni, din cauza unor lucrări. ”Începând de luni, 13 mai, staţia de autobuz Aeroport Băneasa, aferentă liniilor 100, 203, 301, 304, 330, 335, 441, 441B, 442, 443, 444, 446, 447, 447B, 4

Vremea

București
acum

20°
sâm.

10°/22°
dum.

10°/17°
lun.

10°/18°
mar.

12°/18°
Iasi
acum

18°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

13°/15°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

9°/20°
dum.

6°/13°
lun.

5°/17°
mar.

7°/19°
Timisoara
acum

21°
sâm.

11°/22°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°