Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cluj: Primăria cere E On Gaz să înceteze spargerea „fără sfârşit“ a străzilor din oraş şi să modernizeze reţeaua

Publicat in Adevarul, duminică 1 mai 2011 ·

Primăria Cluj-Napoca a trimis o scrisoare conducerii corporaţiei – mamă a furnizorului local de gaze naturale, E On Energie România, în încercarea de a rezolva problema spargerilor “fără sfârşit” a drumurilor publice din oraş. Numai de la începutul acestui an, E on Gaz a făcut peste 500 de spargeri în carosabilul din oraş.

Scrisoarea oficială expediată la finalul săptămânii trecuteeste destinată conducerii companiei E On AG, respectiv directorului general, (CEO) dr. Johannes Tyessen. Corespondenţa a fost trimisă “spre ştiinţă” şi preşedintelui Consiliului de Administraţie al E.ON Energie România, dr. Heinz Rosenbaum, precum şi directorului general, Dan Morari.

Primăria se plânge în această scrisoare de „lipsa unui dialog responsabil şi asumat din partea factorilor de decizie de la nivelul municipiului ai companiei, care, în urma achiziţiei Distrigaz Nord este astăzi furnizorul de gaze naturale al clujenilor“. Edilii reclamă faptul că nu îşi pot duce la bun sfârşit programul de reabilitare a străzilor, pus în pericol de numărul în creştere de intervenţii (avarii) realizate de E On la reţelele edilitare subterane. „Orice săpătură pe o stradă duce la scăderea duratei de viaţă, prezentând ulterior reparării străzii, numeroase rosturi de îmbinare, care constituie punctele slabe ale infrastructurii rutiere“, precizează reprezentanţii Primăriei.

„Numărul avariilor raportate de către reprezentanţii E-On Energie România este foarte ridicat, în perioada 01.01-27.04.2011 înregistrându-se 529 de spargeri în municipiul Cluj-Napoca. Spre exemplu, pe strada Republicii, una dintre străzile centrale ale oraşului, în anul 2010 s-au înregistrat 14 spargeri, iar în anul 2011, până în data de 27 aprilie, 18 spargeri. Ţinând cont de cele prezentate mai sus, vă rugăm să aveţi în vedere o analiză atentă a situaţiei existente în municipiul Cluj-Napoca, atât din pu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

București: Poliția caută mai multe persoane care au răpit un bărbat dintr-un complex de locuințe din Sectorul 1

HotNews acum 47 minute
Poliţiştii bucureşteni caută mai multe persoane care ar fi răpit un bărbat dintr-un complex de locuinţe din Sectorul 1 al Capitalei, acesta fiind găsit ulterior pe o stradă din acelaşi sector. Masini de politieFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Potr

Datoria guvernamentală a urcat la 52,4% din PIB, în februarie 2024

Wall-Street.ro acum 32 minute
Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a urcat, în februarie 2024, până la 841,292 miliarde lei, de la 801,687 miliarde de lei în luna precedentă, conform datelor publicate de Ministerul Finanţelor (MF). Ca procent din PIB, datoria

Marcel Ciolacu, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei: La nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului / Apreciez munca acestor oameni, cu toată complexitatea pe care o implică

News.ro acum 20 minute
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, vineri, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei, că la nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului. Şeful Executivului spune că apreciază munca acestor oameni, cu toată compl

Ungaria. Cheltuielile pentru apărare vor fi majorate dacă războiul din Ucraina se prelungeşte în 2025

Mediafax acum 51 minute
Cheltuielile pentru apărare din Ungaria vor fi majorate dacă războiul din Ucraina se prelungeşte în 2025. Anunţul a fost făcut premierul Viktor Orban. Acesta nu a spus cu ce sumă va creşte bugetul apărării.

Ucraina ar putea ajunge în cele din urmă la negocieri cu Rusia, admite un oficial al serviciilor secrete ucrainene

News.ro acum o ora
Ucraina va trebui la un moment dat să intre în discuţii cu Rusia pentru a pune capăt războiului dintre cele două ţări, a declarat un oficial de rang înalt al serviciilor secrete ucrainene într-un interviu publicat joi, relatează Reuters. Preşedintel

Vinerea Mare Ce zi importantă este pentru credincioși în calendarul ortodox, 3 mai 2024?

Ziua Constanta acum 3 ore
În Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, mantuitoarele si infricosatoarele Patimi ale Mantuitorului. Rastignirea nu era practicata de evrei. Cu exceptia crucificarii a 800 de locuitori ai Ierusalimului de catre regele Alexandru Ianeul in 87 i.H

Germania acuză Rusia de un atac cibernetic "intolerabil": ”Vor exista consecințe”

Ziare.com acum o ora
Germania a acuzat vineri, 3 mai, hackerii ruşi susţinuţi de Moscova de un atac cibernetic „intolerabil” împotriva membrilor Partidului Social-Democrat şi a avertizat că acesta nu va rămâne fără consecinţe, relatează AFP. Ministra germană de externe,

Israelul anunţă moartea unui ostatic în Fâşia Gaza

News.ro acum 2 ore
Un ostatic israelian reţinut în Fâşia Gaza de la atacurile Hamas din 7 octombrie 2023 a fost declarat mort, au anunţat vineri dimineaţă autorităţile israeliene şi rudele sale, relatează AFP. Dror Or, în vârstă de 49 de ani, era reţinut în Fâşia Gaza

Astăzi este Vinerea Mare, cea mai tristă zi a omenirii

Radio Mures acum o ora
Creștinii ortodocși și greco-catolici parcurg împreună cu Iisus Hristos Patimile Mântuitorului. După judecata și condamnarea nedreaptă la moarte, biciuirea, încoronarea cu spini și ocara venită din partea propriului popor, astăzi se comemorează moar

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 2 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/21°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

22°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°