Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Gunoierul" genial a câştigat un Emmy

Publicat in Libertatea, miercuri 24 noiembrie 2010 ·

Documentarul premiat de Emmy International la categoria “Arts Programming” prezintă viaţa lui Ion Bârlădeanu (63 de ani), un român crescut pe străzi, printre gunoaie, care realizează colaje foto originale, din reviste apărute înainte de 1989.

Ion Bârlădeanu s-a făcut cunoscut în întreaga lume nu numai prin colajele sale foto de excepţie, dar şi prin documentarul “Lumea văzută de Ion B.”, regizat de Alexandru Nanau, care reţinuse deja atenţia criticilor după difuzarea sa în cadrul unor festivaluri prestigioase de film. Premiile Emmy au fost decernate marţi, în sua, la New York, gazdă fiind actorul Jason Priestley, producţia autohtonă reuşind să întreacă alte trei nominalizări: “All My Life: Cazuza” - Brazilia, “David Hockney: A Bigger Picture” - Marea Britanie şi “Personas Inside Out” - Japonia.

fotografii: Dumitru Angelescu

Nu ia bani de pe urma operei sale

În viaţa de zi cu zi, Bârlădeanu este antivedeta perfectă. De-a lungul vieţii a fost gropar, hamal, tăietor de lemne şi strângător de deşeuri. Deşi poate locui într-o garsonieră situată în centrul Capitalei, unde chiria este plătită de regizorul Alexandru Nanau, Bârlădeanu preferă să-şi petreacă nopţile printre gunoaie, ca om al străzii!

Ştiu că filmul în care sunt personajul principal umblă prin străinătăţuri, dar habar n-am unde, n-am fost invitat nicăieri. Dacă fimul e bun, mi-aş dori să văd oameni fericiţi în cinematografe. Ion Bârlădeanu, octombrie 2010, pentru Libertatea

Ion Bârlădeanu a fost descoperit acum trei ani, după publicarea unui reportaj în Libertatea, însă marea afirmare a venit în 2009, când Dan Popescu a organizat prima expoziţie cu operele artistului străzii, la galeria H’Art. Ulterior, colajele au luat drumul unor galerii de artă din întreaga Europă, dar Bârlădeanu n-a beneficiat de nici un ban de pe urma vânzării lucrărilor sale, pentru că i-a cedat to

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO+FOTO Incident INCREDIBIL la Turneul de la Roma. Novak Djokovic s-a prăbușit la pământ, după ce a fost lovit în cap cu un obiect

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
După ce s-a calificat fără probleme în turul trei de la Roma, învingându-l în două seturi pe Corentin Moutet, scor 6-3, 6-1, Novak Djokovic (36 ani) a avut parte de un incident neplăcut după încheierea disputei.

Aproximativ 30 de răniţi spitalizaţi, doi grav, în Argentina, într-o coliziune între două trenuri pe un pod feroviar în cartierul Palermo, la Buenos Aires. Zeci de ambulanţe la faţa locului. 90 de persoane evaluate, 60 rănite, 30 uşor

News.ro acum 7 ore
Aproximtiv 30 de persoane au fost spitalizate, două în stare gravă, în urma unei coliziuni între un tren de periferie din Buenos Aires cu o ramă de întreţinere, anunţă salvatori, relatează AFP. Cei doi răniţi grav - cu traumatisme craniene - au fost

Luptătoarele Kriszta Incze și Cătălina Axente s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris! »Delegația României a ajuns la 85 de sportivi

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Kriszta Incze, categoria 62 kg, și Cătălina Axente, 76 kg, și-au obținut biletele pentru Paris în turneul de calificare mondial de la Instanbul. Cu o zi înainte, Alin Alexuc Ciurariu reușise același lucru la greco-romane, categoria 130 kg. Ivanova,

Kylian Mbappe şi-a anunţat plecarea de la PSG: „Am nevoie de o nouă provocare”!

News.ro acum 9 ore
Atacantul francez Kylian Mbappe a postat vineri seara pe reţelele de socializare un mesaj prin care îşi anunţă plecarea de la gruparea Paris St Germain. „Întotdeauna am spus că mă voi adresa vouă! Am vrut să vă anunţ tuturor că acesta este ultimul m

O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ

HotNews acum 9 ore
O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ și ar putea provoca perturbări ale rețelelor electrice și sateliților încă de vineri seara, precum și aurore impresionante, au avertizat autoritățile americane, potrivit AFP. furtună so

Tragedie la Spitalul de Urgență din Târgoviște. Un tânăr s-a aruncat pe geamul salonului unde era internat, în prezența familiei

Ziare.com acum 8 ore
Un tânăr de doar 22 de ani a murit vineri, 10 mai, la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște, după ce s-a aruncat pe geamul salonului de la secția de chirurgie unde era internat. Tânărul a făcut gestul extrem chiar în prezența familiei, care er

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum 12 ore
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Lucian Bode: Am reuşit, la finalul primei etape, să depunem liste complete în peste 95% din unităţile administrativ-teritoriale din România

News.ro acum 11 ore
Secretarul general al PNL Lucian Bode a declarat, la evenimentul de vineri de lansare a candidaţilor liberali pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, că este pentru prima oară în 34 de ani de democraţie când PNL reuşeşte să liste complete în peste 95% din u

Marcel Ciolacu, întrebat dacă e bine ca PSD să susţină un primar condamnat pentru proxenetism: „Românii au întotdeauna dreptate”

HotNews acum 9 ore
Întrebat vineri, la Brăila, dacă i se pare potrivit ca o persoană condamnată pentru proxenetism şi participare la grup infracţional să fie candidat din partea social-democraților, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a evitat un răspuns clar, limitându-se s

Marcel CIOLACU la șantierul naval din BRĂILA: România produce! Închideți televizoarele….

Gandul acum 13 ore
„România produce!” a spus vineri premierul Marcel Ciolacu, în cadrul vizitei de pe șantierul naval din Brăila. Social-democratul spune că a rămas impresionat de maniera în care cei peste 2000 de salaroați își fac meseria. Vineri, prim-ministrul Marc

Vremea

București
acum

10°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/16°
lun.

10°/19°
mar.

11°/18°
Iasi
acum

11°
sâm.

11°/20°
dum.

8°/16°
lun.

6°/16°
mar.

6°/16°
Constanta
acum

sâm.

8°/17°
dum.

13°/16°
lun.

11°/15°
mar.

10°/13°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

7°/19°
dum.

8°/14°
lun.

5°/17°
mar.

8°/18°
Timisoara
acum

sâm.

8°/22°
dum.

12°/19°
lun.

8°/21°
mar.

9°/21°