Cei peste un milion de oameni ieşiţi pe străzile Barcelonei pentru a cere o mai mare autonomie pentru Catalunia în ziua finalei au ajuns să sărbătorească victoria echipei naţionale. Titlul mondial nu poate însă stăvili aspiraţiile de independenţă ale catalanilor.
Catalanii au protestat împotriva deciziei Curţii supreme de a nu recunoaşte regiunii statutul de naţiune. Verdictul a venit după patru ani de divergenţe între judecători conservatori şi liberali, care nu s-au pus de acord dacă carta propusă depăşeşte limitele sistemului spaniol de garantare a autonomiei regiunilor.
Victoria Spaniei la Cupa Mondială a încurajat cu siguranţă ţara puternic afectată de recesiune şi ar putea ajuta poporul spaniol să cheltuiască mai mult şi să contribuie la recuperarea economică. Chiar şi şomerii, care reprezintă 20% din populaţie, ar putea privi viitorul cu mai multă încredere, dar ea nu va şterge dorinţa catalanilor şi bascilor de a obţine independenţa.
„Eu însumi sunt catalan, dar deşi sunt născut în Barcelona, nu sunt patriot spaniol şi nici patriot catalan. Îmi place să vorbesc catalana la Madrid şi spaniola la Barcelona”, spune jurnalistul Walter Oppenheimer de la cotidianul El Pais, citat de BBC.
Oppenheimer vorbeşte despre un patriotism pragmatic. Catalaniştii iubesc Catalunia mai mult decât Spania, dar nu urăsc ţara. Iar echipa naţională este pe planul doi pentru ei după simbolul lor, FC Barcelona.
În privinţa unităţii echipei naţionale a Spaniei – mult lăudată de presa şi de politicienii spanioli –care a dus la acest succes, Oppenheimer consideră că „victoria arată că Spania are o generaţie de jucători fantastici şi că a renunţat la conceptul rasial de „la furia”, bazat pe putere fizică, în favoarea calităţilor naturale ale jucătorilor: jocul de pase şi tehnica.
Dar chiar dacă catalanii îşi sărbătoresc naţiona
