Tabara este un microclimat al unui grup (de loisir, de compozitie sau, pur si simplu, preparator in atacarea unui vârf!), descoperit anume pentru a le permite beneficiarilor sa-si traga sufletul inainte de asaltul final. La artisti, inghesuirea intr-o rezervatie are o finalitate fie strict documentara, fie de travaliu propriu-zis. Conditia necesara este ca locul sa fie natural si mirific... Arles, Barbizon, Balcic, Magura sau Granada! Oricum, insa, intentia nedeclarata este una singura, aproape canibalica: supunerea peisajului la foamea micii comunitati, fixarea lui in secunda. Demantelarea acestuia pe categorii de privire, tehnica, senzatii, culoare, disponibilitate, amplitudine. Si repatrierea lui pe alte dimensiuni, o recompunere ce tine de criteriile estetice ale imaginarului, de a(p)titudini, forme si energii virtuale. Inchipuiti-va numai o clipa ca, spre a ne face o imagine despre regiunea din jurul Padurii Fontainebleau, in loc sa recurgem la serviciile nete ale Google Earth, am da iama in muzeele lumii si am aduna toate pânzele dedicate Barbizonului. Am fi, cred, intr-un fel, mai câstigati.

Tabara de la Sarata-Monteoru are pâna acum cinci ani de repetitie. In toamna anului trecut, au sosit acolo unsprezece artisti plastici, cu specializari diferite (dar cu legaturi de compozitie profunde printr-o retea sigura de valoare si afinitati!), care au beneficiat de un stagiu sustinut de un sponsor generos. Va imaginati, toamna, anotimpul meditatiei prin excelenta. Si unde? Pe Valea Buzaului. Materie prima pentru delectare, hrana pentru indestularea ochiului, merinde cât pentru o viata intreaga de artist, spre a calcina realul din ce in ce mai greu suportabil si spre a-si nutri in pace reveria. si de care toti cei unsprezece artisti au profitat cu asupra de masura. Incât, iata, acum, la Galeria Simeza, ei isi expun lucrarile intr-o selectie mai omogena fata