Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Festivalul Judeţean de Poezie „Nichita în luna lui Marte”

Publicat in Monitorul de Suceava, joi 14 martie 2013 ·

Primăria Municipiului Vatra Dornei, Casa de Cultură „Platon Pardău” şi Centrul Cultural Bucovina organizează cea de-a VII-a ediţie a Festivalului Judeţean de Poezie „Nichita în luna lui Marte”.

Potrivit regulamentului, sunt acceptate în concurs lucrări nepublicate şi nepremiate la alte concursuri literare, redactate - cu diacritice - corect din punct de vedre gramatical, al ortografiei şi al punctuaţiei.

La concurs pot participa elevi din clasele V - VIII şi IX - XII din judeţul Suceava, care nu au debutat editorial şi nu au câştigat Marele Premiu la ediţiile anterioare ale festivalului.

Lucrările, care vor fi însoţite de un CV (care va conţine numele şi prenumele autorului, locul şi data naşterii, clasa, instituţia de învăţământ, activitatea literară - dacă este cazul, adresa completă, numărul de telefon şi adresa electronică) vor fi trimise, până pe data de 30 martie, pe adresa nichita.festival@yahoo.com

Fiecare participant se poate înscrie în concurs cu minimum cinci şi maximum zece poezii.

Juriul concursului va fi alcătuit din poeţi, membri ai Uniunii Scriitorilor din România.

Pentru cele mai valoroase lucrări se vor acorda următoarele premii: Premiul „Nichita în luna lui Marte”, Premiile I, II, III şi trei menţiuni pentru ambele categorii de participanţi (clasele V - VIII şi clasele IX - XII).

În funcţie de posibilităţi se vor acorda şi premii ale unor reviste literare.

Laureaţii vor fi anunţaţi până pe data de 8 aprilie pentru a fi prezenţi la festivitatea de premiere, care va avea loc pe data de 10 aprilie, la ora 14.00, în Sala Oglinzilor din Primăria Vatra Dornei.

Organizatorii asigură cazarea şi masa laureaţilor.

Primăria Municipiului Vatra Dornei, Casa de Cultură „Platon Pardău” şi Centrul Cultural Bucovina organizează cea de-a VII-a ediţie a Festivalului Judeţean de Poezie „Nichit

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia susţine că a doboarât şase rachete ATACMS de fabricaţie americană

News.ro acum o ora
Rusia a anunţat marţi că sistemele sale de apărare aeriană au doborât şase rachete ATACMS (Army Tactical Missile Systems) produse în SUA şi lansate de Ucraina în ultimele 24 de ore, relatează Reuters. Washingtonul a trimis în secret Kievului rachete

În județul Călărași O fetiță de 4 ani și bunica acesteia au decedat una după alta. Cauza încă nu este elucidată

Ziua Constanta acum o ora
În cursul zilei de 29.04.2024, s-a înregistrat un eveniment tragic în județul Călărași, decedând în aceeași zi, în cursul dimineții, o fetiță de 4 ani și, în jurul prânzului, bunica acesteia. Evenimentul a fost notificat inițial ca suspiciune de t

Klaus Iohannis și-a depus cererea de pensionare din postul de profesor de la Colegiul „Brukenthal”, pe care l-a ţinut blocat 27 de ani

Libertatea acum 8 minute
După o perioadă de aproximativ 27 de ani în care postul de profesor de Fizică a fost rezervat de Klaus Iohannis la Colegiul Național "Samuel von Brukenthal" din Sibiu, acesta s-a eliberat în urma cererii de pensionare depuse de preşedinte, informeaz

Pe surse Klaus Iohannis se pensionează

Ziua Constanta acum o ora
Catedra de profesor de Fizică a președintelui Klaus Iohannis de la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” a devenit vacantă și poate fi ocupat de un titular. După o perioadă de aproximativ 27 de ani în care postul a fost rezervat, acesta s-a elib

Echipa de Billie Jean King Cup a României şi-a aflat adversara de la turneul final

Mediafax acum 41 minute
Tragerea la sorţi pentru noul format al turneului final al Billie Jean King Cup a adus echipei României un adversar accesibil. Tricolorele, calificate după victoria împotriva Ucrainei, vor întâlni în primul tur reprezentativa Japoniei. În cazul unui

Atenționare de călătorie pentru Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, emisă de MAE

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord că, în perioada 30 aprilie – 2 mai 2024, sunt anunțate greve ale ofițer

Cum va fi vremea de la 1 Mai la Paște. Prognoza detaliată pe orașe

HotNews acum o ora
Cum va fi vremea în minivacanța de la început de mai? Temperaturile se vor apropia de 25 de grade în țară, însă în ziua de Paște va ploua în mai multe regiuni. Ce arată prognoza ANM despre cum va fi vremea în câteva orașe mari din țară? Nori frumosi

Cehia acordă cuplurilor de acelaşi sex cea mai mare parte a drepturilor cuplurilor căsătorite, dar nu şi dreptul de a se căsători

News.ro acum o ora
Cuplurile de acelaşi sex din Cehia urmează s beneficieze începând de anul viitor de cea mai mare parte a drepturilor de care beneficiază persoanele heterosexuale căsătorite - cu excepţia căsătoriei -, în virtutea unei legi promulgate de către preşed

Dan Petrescu a revenit la CFR Cluj: “Gata cu vorba! Acum la treabă!” - VIDEO

News.ro acum o ora
Clubul CFR Cluj a anunţat, marţi, revenirea antrenorului Dan Petrescu pe banca tehnică a echipei. “Tehnicianul care a contribuit decisiv la câştigarea ultimelor noastre cinci titluri consecutive de campioană, dar şi a numeroaselor rezultate remarcab

Facebook și Instagram, anchetate de Comisia Europeană pentru încălcarea Actului legislativ privind serviciile digitale

Ziare.com acum 39 minute
Comisia Europeană a iniţiat, marţi, 30 aprilie, proceduri oficiale pentru a evalua dacă este posibil ca Meta, furnizorul Facebook şi Instagram, să fi încălcat Actul legislativ privind serviciile digitale (DSA). „Această Comisie a creat mijloace de p

Vremea

București
acum

19°
mar.

13°/19°
mie.

11°/20°
joi

13°/17°
vin.

14°/19°
Iasi
acum

23°
mar.

10°/23°
mie.

10°/22°
joi

13°/23°
vin.

13°/24°
Constanta
acum

17°
mar.

13°/17°
mie.

13°/15°
joi

13°/15°
vin.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

10°/23°
mie.

8°/20°
joi

8°/20°
vin.

10°/20°
Timisoara
acum

23°
mar.

12°/23°
mie.

10°/23°
joi

12°/17°
vin.

11°/14°