În urmă cu exact 20 de ani începeau la Varşovia negocierile istorice dintre reprezentanţii guvernului polonez şi liderii sindicatului Solidaritatea, aflat de aproape un deceniu în ilegalitate.
Sub presiunea grevelor care paralizaseră ţara şi dezamăgit de lipsa de reacţie a Moscovei, regimul generalului Jaruzelski s-a văzut obligat să trateze cu opoziţia anticomunistă. Şi să facă uriaşe concesii. "Mesele rotunde", care s-au derulat între 6 februarie şi 4 aprilie 1989, aveau să deschidă drumul primelor alegeri libere din lagărul socialist.
Lech Walesa, legendarul lider al sindicatului "Solidaritatea", şi Czeslaw Kiszczak, ministrul polonez de Interne, au condus dezbaterile purtate timp de aproape două luni în jurul marii mese rotunde din biroul Consiliului de Miniştri de la Varşovia. La cererea expresă a sindicaliştilor, la discuţii au participat şi reprezentanţi ai Bisericii Catolice.
Ideea negocierilor dintre putere şi opoziţie apăruse încă din toamna anului 1988, pe fundalul unei grave nelinişti sociale. Polonia se confrunta cu o profundă criză economică. Preţurile explodaseră; în unele cazuri, ele crescuseră cu 200% în interval de numai câteva luni.
Regimul comunist de la Varşovia nu mai putea controla protestele sindicale, care se extinseseră în toată ţara. Generalul Wojciech Jaruzelski s-a arătat dispus să negocieze cu liderii "Solidarităţii", mişcare pe care o scosese în afara legii încă din 1981. Condiţia lui Jaruzelski? Încetarea prealabilă a grevelor.
Muncitorii au refuzat însă să reia lucrul. Autorităţile erau conştiente că, în lipsa unui "sprijin extern", nu vor putea rezolva prin forţă problema. Dar Moscova refuza să intervină!
În discursul său de la ONU, din decembrie 1988, Mihail Gorbaciov vorbise despre dreptul la opţiune al fiecărei naţiuni, sugerând că Uniunea Sovietic
