Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Nu se mai poate. Dragomir şi Sandu să-şi dea demisiile!“

Publicat in Romania Libera, joi 8 august 2013 ·

TAS a decis săptămâna trecută să anuleze meciul de baraj pentru menţinerea în Liga 1 dintre Rapid şi Concordia Chiajna, iar consecinţa directă a fost excluderea giuleştenilor din Liga 1.

În locul „alb-vişiniilor” a fost primită Concordia Chiajna, echipă retrogradată la finalul sezonului trecut pe criterii sportive. Astfel, un grup mai mare de 30 de susţinători ai Rapidului au declarat, începând cu miercuri după-amiază, greva foamei la stadionul din Giuleşti.

„Sunt alături de grevişti”

În exclusivitate pentru Sport Total FM, preşedintele Ligii Suporterilor Rapidişti, Dan Teodorescu, care nu se află printre grevişti, anunţă că va face tot posibilul ca această manifestare să fie cunoscută chiar şi în afara României: „Din păcate, nimeni nu-i întreabă de nimic, iar protestul nostru sper să se facă ştiut şi în afara ţării, plus motivul pentru care îl facem. Deşi nu sunt unul dintre grevişti, sunt alături de ei şi voi transmite prin vocea mea tot ceea ce au de spus aceşti oameni”.

Nemulţumiţi de modul în care Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir au tratat situaţia în care se afla clubul giuleştean, fanii Rapidului vor să tragă un semnal de alarmă asupra neregulilor din fotbalul românesc şi cer ca cei doi să renunţe la funcţiile deţinute până acum.

„Suporterii sunt în formă foarte bună, îi menţine entuziasmul şi dorinţa de a se face dreptate. Nişte oameni împinşi de foarte multe supărări create de conducătorii fotbalului intern”, a mai spus Teodorescu.

Şeful FRF a dezvăluit că se gândeşte tot mai serios să propună creşterea numărului de echipe din Liga I la 20, chiar din acest sezon, pentru ca Rapid şi CSMS Iaşi să se poată alătura for­maţiilor din primul eşalon. ­„Deja s-a depăşit orice limită a bunului simţ, iar declaraţiile lor (n.r. – Mircea Sandu şi Mitică Dragomir) sunt deja hazlii!

După ei, nimic din ceea ce s-a întâmplat nu are leg

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de averse în România. Prognoza ANM pentru București

Wall-Street.ro acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o atenţionare Cod galben de ploi şi instabilitate atmosferică, valabilă pe parcursul acestei zile în 13 judeţe. Conform prognozei de specialitate, între orele 10:00 - 23:00, pe raza judeţelo

Atenționare cod galben de descărcări electrice și grindină în mai multe zone ale țării. Cum va fi vremea în Capitală

Ziare.com acum 30 minute
Atenționare meteorologică cod galben, emisă joi, 23 mai, de către ANM, în care sunt anunțate averse, descărcări electrice și izolat grindină în Banat, Carpaţii Occidentali, vestul Carpaţilor Meridionali, în vestul Transilvaniei şi local în Maramureş

Guvernul aprobă majorarea cu 10% a salariilor unor categorii de bugetari

Press Alert acum 21 minute
Guvernul aprobă, în ședința de joi, majorarea cu 10%, în două tranșe, a salariilor unor categorii de bugetari, a anunțat premierul Marcel Ciolacu. „Începem prin a rezolva unele inechități existente în rândul personalului bugetar. Aprobăm o majorare

Imagini de la Judecătoria Mangalia Vlad Pascu a ajuns la termenul de judecată (FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 51 minute
Vlad Pascu a ajuns la Judecătoria Mangalia! Reamintim că Matei Vlad Pascu este acuzat în Dosarul 2 Mai de decesul a doi tineri și rănirea altor trei. PRECIZĂRI: Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exone

UPDATE - O scenă s-a prăbuşit la un miting de campanie în Mexic. Sunt cel puţin nouă morţi şi 50 de răniţi - VIDEO

News.ro acum o ora
O scenă s-a prăbuşit miercuri la un miting electoral în Mexic, provocând moartea a nouă persoane şi rănirea a zeci de persoane, în timp ce vântul puternic a distrus scena mare, asemănătoare celei de la un concert, împrăştiind resturile peste politic

Accidentul de la 2 Mai - Tatăl tinerei ucise: Am dorit de la prima înfăţişare să-l văd pe cel care mi-a omorât copilul / Ce mesaj are pentru noua judecatoare din dosar

News.ro acum 59 minute
Tatăl tinerei ucise în accidentul de 2 Mai, provocat de Vlad Pascu, a declarat joi, la Judecătorie Mangalia, unde are loc un nou termen în proces, că vrea să se uite în ochii celui care i-a omorât copilul, să vadă dacă are vreo remuşcare. El a mai a

Luptătorul Alin Alexuc-Ciurariu, invitatul emisiunii ,,Drumul spre Paris’’ de joi, 23 mai, de la ora 19:00

Cancan acum 57 minute
Luptătorul Alin Alexuc-Ciurariu va fi invitatul emisiunii Drumul spre Paris, realizată de jurnalistul Daniel Nazare. Sportivul român s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Paris, acum două săptămâni, după ce a obţinut victorii pe linie la turneul

Marcel Ciolacu: Majorăm îndemnizaţiile lunare pentru copiii şi adulţii cu handicap grav, începând cu banii pe luna iunie / Vor beneficia de această măsură circa 390.000 de persoane

News.ro acum 19 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, că Executivul majorează îndemnizaţiile lunare pentru copiii şi adulţii cu handicap grav, începând cu banii pe luna iunie şi vor beneficia de această măsură circa 390.000 de persoane. Premierul Marcel Ciolacu

Ministerul Afacerilor Externe anunţă că a finalizat expedierea materialelor necesare votării către secţiile organizate la alegerile pentru Parlamentul European. Peste 2,5 milioane de buletine de vot, trimise către cele 915 secţii de votare

News.ro acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe anunţă joi că a finalizat expedierea materialelor necesare votării către cele 915 secţii organizate la alegerile pentru Parlamentul European, acestea constând în peste 2,5 de milioane de buletine de vot, aproape 8.500 d

Cutremur în România!

Ziua Constanta acum 3 ore
Un cutremur slab cu magnitudinea 3,1 s-a produs în noaptea de miercuri spre joi, la ora locală 1:20, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (I

Vremea

București
acum

17°
joi

13°/18°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

25°
joi

13°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

21°
joi

15°/21°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
joi

11°/22°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/22°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

17°
joi

14°/20°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/26°
dum.

14°/24°