Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Actorul James Franco a primit o stea pe Walk of Fame

Publicat in Romania Libera, vineri 8 martie 2013 ·

Actorul american James Franco a primit, joi, o stea pe Bulevardul Gloriei - Walk of Fame - din Hollywood, informează contactmusic.com, potrivit Mediafax.

Franco a fost onorat cu o stea - cea de-a 2.492-a de pe Walk of Fame - şi cu o plăcuţă onorifică, într-o ceremonie la care au fost prezenţi şi actorul de comedie Seth Rogen şi cineastul Sam Raimi, regizorul filmului "Grozavul şi puternicul Oz/ Oz: The Great and Powerful", în care James interpretează unul dintre rolurile principale.

Sam Raimi a glumit pe seama interesului pe care James Franco îl manifestă pentru domenii diferite şi aparent fără legătură între ele - pictură, literatură, actorie şi arte vizuale -, declarând: "Lucrând cu James de-a lungul anilor, am aflat multe lucruri despre el. James este profesor, poet, sculptor, actor, regizor, scriitor, producător şi împletitor de coşuri -, iar enumeraţia poate continua zile întregi! Se pare că suntem condamnaţi să descoperim mereu câte un nou domeniu de care este pasionat James".

În discursul său, James Franco, vizibil emoţionat, a ţinut să mulţumească familiei, prietenilor şi colegilor săi de breaslă: "Mi-aş dori să pot scrie mai multe nume pe această stea, pentru că aici e vorba de o afacere în care colaborarea e importantă. Dacă aş putea, aş trece numele acelor oameni din spatele scenei, acelor oameni care au fost alături de mine, până la capăt. Vă mulţumesc şi îmi voi aminti întotdeauna această zi".

La ceremonia de dezvelire a stelei dedicate actorului au fost prezenţi mama acestuia, scriitoarea Betsy Franco, fratele său, actorul Dave Franco, şi actorul Joey King, colegul său din distribuţia filmului "Oz: The Great and Powerful".

James Franco este apreciat la Hollywood nu doar ca actor, ci şi pentru dorinţa de diversificare a carierei sale. Astfel, starul american s-a aventurat deja în domenii diverse - a regizat câteva docu

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 4 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

Tribunalul Vaslui menține măsura arestului la domiciliu în cazul lui Dumitru Buzatu

Ziare.com acum o ora
Tribunalul Vaslui a menţinut, vineri, 10 mai, măsura arestului la domiciliu în cazul preşedintelui suspendat al Consiliului Judeţean Vaslui, Dumitru Buzatu, acuzat de luare de mită, măsura nefiind una definitivă. Buzatu a fost prins în flagrant de p

Rusia a lansat o ofensivă terestră în regiunea Harkov

Adevarul acum o ora
 Rusia a lansat vineri o ofensivă terestră în regiunea Harkov (nord-est) şi a încercat "să străpungă liniile de apărare" ucrainene, a anunţat Ministerul Apărării ucrainean, afirmând că luptele continuă în acest sector, relatează AFP, preluată de Age

Formaţiune tumorală uterină de aproape 10 kilograme, extirpată de medicii de la Spitalul Judeean Arad, de la o pacientă de 50 de ani

News.ro acum o ora
O echipă medicală de la Spitalul Judeţean Arad a extirpat de la o pacientă de 50 de ani o formaţiune tumorală uterină de aproape 10 kilograme. Intervenţia a durat peste 3 ore.

Poate te întrebi cine e PPC

HotNews acum 3 ore
Poate ai observat că identitatea vizuală a furnizorului tău de energie s-a schimbat. Cei doi furnizori parte din grupul PPC, PPC Energie și PPC Energie Muntenia au acum un nou logo, care apare acum peste tot, de la facturi la site și aplicație, prec

Evazioniștii cu prejudiciu mai mic de 1 milion de euro care plătesc 15% în plus SCAPĂ de închisoare. Iohannis a semnat decretul

Gandul acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Actul normativ dezincriminează faptele de e

Ciucă, după promulgarea legii pentru combaterea evaziunii fiscale: România trece la o nouă etapă

Mediafax acum o ora
România trece la o nouă etapă judiciară, afirmă liderul PNL, Nicolae Ciucă, după ce legea pentru combaterea evaziunii fiscale a fost promulgată. El afirmă că „au fost destule cazuri în care executarea pedepsei nu a remediat fapta incriminată.”

Este oficial Evaziunea fiscală sub un milion de euro nu va mai fi pedepsită cu închisoarea dacă se achită prejudiciul plus o taxă de penalizare

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 10 mai 2024, decretul pentru promulgarea Legii privind unele măsuri pentru consolidarea capacității de combatere a evaziunii fiscale precum și pentru modificarea și completarea unor acte normat

Legea pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale a fost promulgată

Mediafax acum o ora
Legea prin care evazioniştii sunt scăpaţi de răspundere penală dacă achită prejudiciul de sub 1 milion de euro a fost promulgată. Judecătorii CCR au respins sesizarea partidelor de opoziţie.

Irina Begu în turul trei la Roma, după ce adversara sa de supă retragerea Elenei Rîbakina a abandonat

News.ro acum 35 minute
Irina Begu, locul 161 WTA, s-a calificat, vineri, în turul trei la turneul de categorie WTA 1000 de la Roma, beneficiind de abandonul adversarei din turul doi, sportiva franceză Oceane Dodin. Dodin, locul 73 WTA, prezentă pe tabloul principal în cal

Vremea

București
acum

21°
vin.

10°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/16°
lun.

9°/20°
Iasi
acum

22°
vin.

13°/22°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

10°/18°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

7°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

20°
vin.

12°/20°
sâm.

12°/22°
dum.

12°/21°
lun.

10°/22°