"Protestul din Piaţa Universităţii este unul curat, cel de la Roşia Montană este fabricat". Aceasta este concluzia preşedintelui Traian Băsescu după aproape o lună de manifestaţii anti-Roşia Montană, dublate de proteste şi o blocare în subteran a minerilor care susţin proiectul de exploatare al RMGC.
"Protestul (din Piaţa Universităţii-n.r) este unul curat, cel de acolo este fabricat. Nu-mi place să ne facem că intrăm în galerii turistice şi să spunem că noi suntem minerii de subteran. Ce fac minerii din subteran este reabilitarea galeriilor", a spus Băsescu.
"N-aş vrea să intervin acum, sunt un susţinător al relansării acestei industrii. Sunt convins că, dacă eu m-aş pronunţa, 70% din clasa politică ar avea un punct de vedere contrar. Vreau să stau într-o poziţie neutră în această dezbatere pro şi contra Roşia Montană. Voi încerca să informez corect, şi cu plusuri şi cu minusuri. (...) Eu am fost un susţinător al proiectului până am văzut falia care se creează în societate. Dacă eu mă aşez pe una din baricade, cine va media?", a explicat şeful statului, la "După 20 de ani".
Preşedintele Traian Băsescu a fost invitatul special al primei ediţii din noul sezon “După 20 de ani”, duminică, începând cu ora 10.00, la ProTv. După ora 11.00, interviul a continuat şi a fost tramis LIVE VIDEO pegandul.info şi stirileprotv.ro.
În afară dezbaterii pe tema proiectului Roşia Montană, şeful statului a vorbit despre problemele din economie, despre situaţia politică şi şansele lui Crin Antonescu de a ajunge preşedinte, dar şi despre campania Gândul şi IICCMER privind torţionarii din închisorile comuniste.
Cele trei "abordări mincinoase" identificate de şeful statului
Băsescu susţine că în cazul Roşia Montană sunt trei abordări "mincinoase" în ceea ce priveşte rezolvarea locurilor de muncă, problema cianurilor şi afirmaţia că ne pleacă aurul d