Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Supliment pentru erecţie, scos de pe piaţă de medici

Publicat in Monitorul de Vrancea, marți 14 august 2012 ·

Viagra românească a fost scoasă din câteva farmacii din judeţ. Medicii de la Departamentul Siguranţa Alimentului din cadrul Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Vrancea au intrat, ieri, în alertă după ce au fost notificaţi că în produsul Maraton Forte se află o substanţă care poate fi prescrisă doar pe bază de reţetă medicală. Potrivit datelor furnizate de către medicul Mariana Săvescu, produsul se află la comercializare în cinci unităţi farmaceutice din Focşani şi Adjud. „Noi identificăm produsele şi mai apoi le scoatem de la comercializare. Trebuie să acţionăm foarte repede pentru că legislaţia ne dă termene precise pe care trebuie să le respectăm“, ne-a declarat medicul Mariana Săvescu.

Produsul Maraton Forte, sub formă de capsule albastre, era distribuit ca fiind supliment alimentar, 100% natural, care nu necesită recomandare medicală. Cu toate acestea, s-a constatat că, de fapt, acesta nu este nici pe departe un supliment alimentar şi conţine substanţe care nu pot fi prescrise decât de un cadru medical, pe bază de reţetă. Conform prospectului pe care îl conţine produsul, este un revigorant sexual, dă senzaţia de tinereţe, măreşte apetitul sexual, produce erecţii ferme şi asigură plăcere sexuală superioară. Tot în prospect este menţionat faptul că acest produs 100% natural se bazează pe combinarea ştiinţifică a celor mai preţioase plante medicinale asiatice şi sud –americane cunoscute pentru capacitatea lor de creştere a performanţelor sexuale masculine.

Nu este pentru prima dată când suplimentele nutritive sunt scoase de pe piaţă fie de medici, fie de comisarii de la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor. În urmă cu două săptămâni, aceştia au retras de la comercializare suplimentul alimentar „Calciu Magneziu Zinc“ pentru că avea în componenţă aditivul lauril sulfat de sodiu, nepermis în Uniunea Europeană. @

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Neamţ: Incendiu la o hală a unei firme de prelucrare a fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti/ Cincisprezece persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la o hală a unei firme care se ocupă cu prelucrarea fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti, judeţul Neamţ. Incendiul s-a manifestat cu flacără şi fum dens, la un utilaj. Cincisprezece pe

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum o ora
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Arhiepiscopul Tomisului a adus Lumina Sfântă de pe mare: Am venit pe mare, cum a venit Sfântul Apostol Andrei/ Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Înviat!

News.ro acum 8 ore
Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a adus Lumina Sfântă de pe mare şi a afirmat că a ales acest mod deoarece şi Sfântul Apostol Andrei a făcut acelaşi lucru. ”Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Învia

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 12 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 11 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Formula 1: Max Verstappen, pole position la Miami - Dezamăgire la Mercedes

HotNews acum 53 minute
Max Verstappen (campionul mondial en-titre) a fost cel mai rapid în calificările pentru Marele Premiu de Formula 1 din Miami, pilotul olandez urmând să plece de pe prima poziție a grilei de start în cursa de duminică. Max VerstappenFoto: Independent

Învierea Domnului - cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, sărbătoarea bucuriei. Tradiţii străvechi

News.ro acum 3 ore
Sărbătorile pascale pentru credincioşii ortodocşi încep duminică şi se desfăşoară pe durata a trei zile. Ceremonii pascale au loc la Ierusalim şi peste tot în lume unde trăiesc comunităţi creştine. Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea b

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 9 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Real Madrid, pentru a 36-a oară campioana Spaniei

News.ro acum 10 ore
Echipa Real Madrid a câştigat, sâmbătă, pentru a 36-a oară campionatul Spaniei, după ce sâmbătă, în etapa a 34-a, a învins Cadiz şi FC Barcelona a pierdut confruntarea cu Girona. Real Madrid s-a impus cu 3-0 în faţa echipei Cadz (goluri Diaz ’51, Be

Vremea

București
acum

14°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

13°
dum.

10°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

13°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

15°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°