Dacă până acum, românii căutau destinaţii exotice, care se bucură de aprecierea a numeroşi turişti, acum gusturile încep să se schimbe: oamenii caută locuri în care nu ajunge oricine, însă în care poţi beneficia non-stop de serviciile unui agent a cărui sarcină este să ofere vacanţa de vis clientului său. Sursa: Razvan Valcaneantu
Vacanţele la cheie nu sunt chiar pentru orice buzunar.
"Cel mai ieftin sejur tailor made pentru două persoane a costat 1.700 euro şi a inclus transport cu avionul, efectuat de o companie de linie, închirierea unui autoturism pe perioada sejurului şi cazarea timp de 8 nopţi în hoteluri de 3 şi 4 stele, cu mic dejun inclus. Sejurul a fost un circuit care a început la Sevilla, a continuat în zona Granada şi s-a terminat în Marbella, cu câteva zile alocate pentru plajă", ne-au spus reprezentanţii Jet Set Planner, companie care oferă vacanţe la cheie.
Pentru un sejur "tailor made", adică alcătuit strict în funcţie de solicitările clientului, de 7 nopţi, într-un hotel de 5 stele, turistul scoate din buzunar 2.500 euro pentru 2 persoane (fără transport) şi 3.000 euro, cu transport inclus. Tarifele variază în funcţie de zonă.
În ceea ce priveşte transportul, agentul de turism va avea grijă ca turiştii să fie aşteptaţi de maşină în faţa hotelului sau ca un avion de mici dimensiuni să fie gata de decolare, la ora fixată de aceştia.
Vacanţe pentru oameni cu bani
Având în vedere preţurile, clientela se împarte în două segmente. Pe de o parte, sunt oamenii cu foarte mulţi bani, care călătoresc destul de des în interes de afaceri şi care au nevoie de servicii excelente, flexibilitate, rapiditate, confidenţialitate, atunci când îşi planifică o călătorie. "În general, aceşti clienţi stiu exact ce vor, au nevoie doar de o persoană care să pună în practică dorinţele lor şi care, în plus, să