Spania este prima ţară care şi-a definitivat lotul pentru Campionatul European feminin, programat în perioada 4-16 decembrie în Serbia. Marea noutate din lotul lui Jorge Duenas este jucătoarea Oltchimului, Alexandrina Barbosa. Handbalista a renunţat să mai reprezinte Portugalia şi a acceptat oferta ibericilor. Până să se concretizeze această mişcare, Barbosa a fost o soluţie şi pentru naţionala României, însă jucătoarea şi-a respectat cuvântul dat încă din perioada în care a activat la Itxako. Ea va juca pentru a doua oară la un turneu final după ce a mai evoluat la EURO 2008, în Macedonia, cu naţionala Portugaliei. În afară de Barbosa, campioana României "livrează" naţionalei Spaniei încă o componentă, pe Silvia Navarro.
Spania va miza şi în Serbia pe majoritatea vedetelor cu care a obţinut rezultate importante în ultimii ani, adică argint la Euro 2008, bronz la CM 2011 şi JO 2012. Astfel, din echipă se vor regăsi la turneul final Aguilar (Randers), Pena (Ferencvaros), Mangue şi Begona Fernandez (Zajecar) sau Martin (Krim). Din echipa care a luat bronzul la JO de la Londra nu mai fac parte românca Mihaela Ciobanu, Jessica Alonso şi Andrea Barno. Spania face parte din grupa C a Campionatului European, alături de Ungaria, Germania şi Croaţia. O eventuală confruntare cu Spania este posibilă în grupa principală II, având în vedere că grupa ibericelor se va împerechea cu grupa Româniai (D), din care mai fac parte Rusia, Muntenegru şi Islanda.
Spania este prima ţară care şi-a definitivat lotul pentru Campionatul European feminin, programat în perioada 4-16 decembrie în Serbia. Marea noutate din lotul lui Jorge Duenas este jucătoarea Oltchimului, Alexandrina Barbosa. Handbalista a renunţat să mai reprezinte Portugalia şi a acceptat oferta ibericilor. Până să se concretizeze această mişcare, Barbosa a fost o soluţie şi pentru naţionala României, însă jucăt