A fost odată o planetă pitică care s-a rătăcit din întâmplare în sistemul nostru solar. Cum adică s-a rătăcit? – mă veţi întreba. În general, planetele nu sunt niste personaje cu capul în nori şi nu fac altceva decât să se învârtă cu seriozitate în jurul unei stele, ca muştele în jurul unui bec, fără să ameţească, însă. Ei bine, această planeta pitică pe care puteai să o străbaţi cu piciorul în cel mult o oră se rătăcise fiindcă nu avea o orbită a sa. Nu ştia nici cum o cheamă pentru că nu o botezase nici un astronom. Cât despre orbită, acea traiectorie în jurul Soarelui pe care o urmează orice planetă care se respectă, Pitica nu-şi amintea să se fi învârtit vreodată pe vreuna. O planetă în vârstă, cu o îndelungată experienţă orbitală ar fi spus despre ea că este o aiurită şi că habar n-are de calea pe care ar trebui să o urmeze în viaţă.
Odată ajunsă în sistemul nostru solar, planeta pitică a fost foarte încântată de ce a văzut.
-Îmi place aici. Nu sunt decât nouă planete, nu e înghesuială. Iar Soarele lor pare unul prietenos... bănuiesc că n-ar avea nimic împotrivă să mă învârt şi eu în jurul lui! gândi plenetă pitică cu voce tare, dar n-o auzi decât o cometă care trecu pe lângă ea, fără să-i acorde vreo atenţie. De regulă, cometele sunt foarte grăbite.
Apoi, Pitica îşi dădu seama că n-ar fi frumos să se stabilească în acel loc, fără să le ceară mai întâi voie celor nouă planete din sistemul solar. Poate chiar şi Soarelui, doar că de el era greu să te aproprii fără să te arzi.
Aşa că se hotâri să stea de vorbă cu Jupiter, cea mai mare planetă dintre toate care părea un soi de şefa. Îşi luă inima în dinţi şi o abordă cu timiditate.
-Vă salut cu respect, îndrăzni Pitica. Eu sunt o planetă pitică care s-a rătăcit prin spaţiul cosmic... aţi fi de acord să mă primiţi şi pe mine în mica voastră familie? Promit să nu vă deranjez prea tare
