Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Florin Cioabă, „regele inimii” şi moartea sa regală

Publicat in Adevarul, duminică 18 august 2013 ·

Foarte afectat de moartea prietenului său, sociologul Nicolae Gheorghe, încercand să ajungă la inmormântarea acestuia, Florin Cioaba a suferit un atac cerebral, care i-a fost fatal.

Nu s-a putut vorbi public despre acest fapt, pentru că în cultura rromă tradiţională în care trăia Florin Cioabă nu este permis să vorbeşti despre moarte, când un om este încă viu şi se zbate sa trăiască. Chiar doar evocând-o, se consideră că eşti de partea morţii, ba chiar că o aduci. Asta explică de ce la „rromii tradiţionali”, atunci când cineva este bolnav, rudele şi prietenii vin cu viaţa lor, ca să dea un impuls vieţii celui aflat în suferinţă. Deşi în cvasitotalitate rromii nu mai sunt „tradiţionali”, este de bun-simţ respectarea valorile acestora, câtă vreme nu impietează normele de drept, inclusiv utilizarea stereotipurilor, ca „aşteptare anticipată”, fie ca e vorba de „împărat”, „rege”, „preşedinte internaţional”, „ministrul judecăţii rromilor” etc.

Prietenul cu cu care s-a înfrăţit prin moarte Florin Cioabă a fost sociologul Nicolae Gheorghe, considerat un frate mai mare în perioada anilor ‘80, când îl secondau pe Ion Cioabă (Piţu), în încercarea acestuia de a forţa recunoaşterea rromilor ca minoritate naţională de către statul român. O încercare eşuată atunci, dar mai ales compromisă de Securitate, în care „pactul cu diavolul”, ca şi acum, însemna a căuta o şansă de a-ţi păstra valorile identitare împotriva presiunilor asimilaţioniste ale statului sau stereotipurilor mass-media, în numele unei perpetue socializări fără sociabilitate (un eufemism pentru a defini rasismul românesc!). În viaţă, cei doi au fost un alter ego al celuilalt, ca lideri ai celor două viziuni posibile, în ceea ce este definit ca fiind „integrarea rromilor”:

Florin Cioabă a fost un bastion al păstrării valorilor etnoculturale, dar şi al unei modernizări emergente, la fel cum Nicolae Gheo

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Stardă surpată la Slănic Prahova: Raed Arafat a dispus noi evacuări ale populației. Localnicii informații prin RO-Alert să părăsească zona

HotNews acum 24 minute
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a dispus joi extinderea perimetroului de siguranță în jurul craterului format după surparea unei străzi în localitatea Slănic Prahova prin noi evacuări ale populației care locuiește în z

Rezervele valutare ale BNR au scăzut cu 2,7% în aprilie 2024

Capital acum 50 minute
Banca Naţională a României (BNR) a oferit date de ultim moment cu privire la rezervele sale valutare. Potrivit cifrelor oficiale, acestea înregistrau un total de 62,511 miliarde de euro la data de 30 aprilie 2024.

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Concordia Chiajna – A.C.S. Viitorul Tg. Jiu, vineri, 3 mai 2024, de la ora 11.00

Gandul acum 38 minute
ILIE DOBRE va comenta meciul de fotbal Concordia Chiajna – A.C.S. Viitorul Tg. Jiu, vineri, 3 mai 2024, de la ora 11.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora.

Macron reia tema trimiterii de trupe occidentale în Ucraina. Ce nu trebuie să facă Rusia

Mediafax acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron a reiterat, în declaraţiile date săptămânalului The Economist, posibilitatea de a trimite trupe occidentale în Ucraina, în cazul în care Rusia va reuşi să avanseze pe frontul de est, iar Kievul o va solicita. „Da

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum o ora
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Deputatul Viorel Focşa, acuzat din nou că şi-a agresat soţia - surse / Pe numele său a fost emis un ordin de protecţie -

News.ro acum 3 ore
Deputatul Viorel Focşa este acuzat că şi-a agresat soţia, iar pe numele său a fost emis un ordin de protecţie.

VIDEO Bătaie între mai mulți tineri în Vama Veche: Poliția a deschis un dosar penal

HotNews acum 58 minute
Imagini publicate pe rețele de socializare arată cum mai mulți tineri au fost implicați în noaptea de miercuri spre joi într-o altercație în stațiunea Vama Veche, relatează publicația locală Ziua Constanța. Mașină de Poliție la Vama VecheFoto: Inqua

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului!

Ziua Constanta acum o ora
Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie, când vor avea loc evenimente dedicate Zilei Copilului. ''Deschiderea domeniului la public va avea loc sâmbătă, 1 iunie 2024. În acea zi, în Satul Regal vor avea loc evenimente dedicate Zilei

Bătaie generală în Vama Veche. Mai mulți tineri s-au încăierat în stațiunea aglomerată VIDEO

Ziare.com acum o ora
O bătaie în care au fost implicaţi mai mulţi tineri a avut loc în Vama Veche, iar imaginile au apărut pe o reţea de socializare. Poliţia a deschis o anchetă în acest caz pentru identificarea persoanelor care au luat parte la acest scandal. Reprezent

Vremea

București
acum

18°
joi

12°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

25°
joi

12°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

9°/23°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°