Foarte afectat de moartea prietenului său, sociologul Nicolae Gheorghe, încercand să ajungă la inmormântarea acestuia, Florin Cioaba a suferit un atac cerebral, care i-a fost fatal.

Nu s-a putut vorbi public despre acest fapt, pentru că în cultura rromă tradiţională în care trăia Florin Cioabă nu este permis să vorbeşti despre moarte, când un om este încă viu şi se zbate sa trăiască. Chiar doar evocând-o, se consideră că eşti de partea morţii, ba chiar că o aduci. Asta explică de ce la „rromii tradiţionali”, atunci când cineva este bolnav, rudele şi prietenii vin cu viaţa lor, ca să dea un impuls vieţii celui aflat în suferinţă. Deşi în cvasitotalitate rromii nu mai sunt „tradiţionali”, este de bun-simţ respectarea valorile acestora, câtă vreme nu impietează normele de drept, inclusiv utilizarea stereotipurilor, ca „aşteptare anticipată”, fie ca e vorba de „împărat”, „rege”, „preşedinte internaţional”, „ministrul judecăţii rromilor” etc.

Prietenul cu cu care s-a înfrăţit prin moarte Florin Cioabă a fost sociologul Nicolae Gheorghe, considerat un frate mai mare în perioada anilor ‘80, când îl secondau pe Ion Cioabă (Piţu), în încercarea acestuia de a forţa recunoaşterea rromilor ca minoritate naţională de către statul român. O încercare eşuată atunci, dar mai ales compromisă de Securitate, în care „pactul cu diavolul”, ca şi acum, însemna a căuta o şansă de a-ţi păstra valorile identitare împotriva presiunilor asimilaţioniste ale statului sau stereotipurilor mass-media, în numele unei perpetue socializări fără sociabilitate (un eufemism pentru a defini rasismul românesc!). În viaţă, cei doi au fost un alter ego al celuilalt, ca lideri ai celor două viziuni posibile, în ceea ce este definit ca fiind „integrarea rromilor”:

Florin Cioabă a fost un bastion al păstrării valorilor etnoculturale, dar şi al unei modernizări emergente, la fel cum Nicolae Gheo