Chiar dacă strecurată în plutonul veleitarelor din fruntea clasamentului, Steaua nu mai aminteşte de campioana Europei.
Din Generaţia de Aur, nimeni nu-i mai calcă pragul, de unde au fost alungate nume grele ca Piţurcă, Hagi sau Lăcătuş.
De altfel, decepţionaţi, monştrii sacrii, cândva roş-albaştri, ca Hagi şi Gică Popescu, nu dau doi bani pe actuala echipă, dovadă că nu i-a interesat intenţia de a se debarasa de un adversar incomod ca Vaslui, preferând un voiaj la Barcelona pentru a urmări un derby de poveste ca Barça - Real. Să recunoaştem, două egaluri cu o echipă de mercenari din Basarabia nu-i decât o performanţă pitică.
Cum a ajuns Steaua de pe tron în pivniţa continentului? De ce nu îmbracă ea, ca altădată, tunica de lider al campionatului? Răspunsul e simplu. Patronul Gigi Becali întreţine un paradox incomod.
Înconjurat de personaje şterse, ca Argăseală, azvârle cu bani în transferuri neinspirate, dacă e nevoie şi în jucători adverşi, după cum povestea o valiză cu bani şi după cum glăsuiau nişte înregistrări telefonice.
Megaloman şi ambiţos, Gigi n-a iubit niciodată fotbalul pe care nici nu-l prea pricepe. Nu vede în el decât un vehicul social. Până să cumpere echipa nu l-a descoperit nimeni în tribună, ci doar prin baruri, încântat că poate sporovăi cu „Regele" Hagi în machidoneşte, că-i poate plăti consumaţia, că-i poate împinge în braţe o fată nurlie. Pentru ca mai târziu să-l azvârle ca pe o măsea stricată.
