Una dintre modificările aparent benefice care se intenţionează a fi aduse Constituţiei este prevederea care pedepseşte traseismul politic parlamentar. Pe scurt, deputatul sau senatorul nu-şi va mai putea părăsi partidul sub sigla căruia a fost ales fără să-şi piardă mandatul de parlamentar.
La prima vedere, o modificare lăudabilă, printre atâtea aberaţii care au ieşit de pe masa Comisiei de revizuire. Numai în această scurtă legislatură, care abia a împlinit şase luni, 28 de aleşi au trecut deja în altă barcă politică, ceea ce înseamnă, procentual, 4,8% dintre parlamentari. Enorm! Aproape cât pragul de 5% necesar unui partid ca să intre în Parlament. Dacă se respectă această progresie, la sfârşitul mandatului am putea avea nu mai puţin de 38% dintre parlamentari care-şi vor fi trădat partidul sub sigla căruia au ajuns pe băncile Parlamentului. Nimic nou sub soarele României!
Avem exemplul legislaturii anterioare în care traseismul politic a dat naştere chiar unui partid care a înclinat balanţa guvernării: UNPR. Fără „trădătorii” generalului Oprea, PDL ar fi pierdut Puterea mult mai repede şi, probabil, am fi avut fie alegeri anticipate, înainte de decembrie 2012, fie o schimbare de majoritate fără alegeri, lucru care, de altfel, s-a şi întâmplat, în primăvara anului trecut, când Guvernul Ponta I a fost înscăunat tot cu ajutorul UNPR, care a înclinat balanţa, de data aceasta în cealalată parte a spectrului politic. Noul UNPR se numeşte acum PP-DD. Partidul lui Diaconescu a pierdut cei mai mulţi parlamentari din decembrie 2012 până acum - 18 (16 deputaţi şi doi senatori), urmat de PDL, cu opt. Alţii aşteaptă doar un semn pentru a îngroşa rândurile traseiştilor, care vor servi, la un moment dat, o nouă majoritate parlamentară.
Am spus la începutul acestui text că prevederea constituţională care sancţionează traseismul parlamentar cu pierderea mandatului e
