Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Victor Ponta și Viktor Orbán

Publicat in Revista22, marți 15 mai 2012 ·

Primele semnale ale noului Executiv român seamănă izbitor cu debutul la guvernare al FIDESZ, în Ungaria.

Ne așteptam să se întâmple, cei cu un dram de realism în judecată sau care nu vor să de­vină idioții utili ai noii puteri – dar parcă nu atât de repede și energic.

N-am idee dacă Ponta se cunoaște cu omo­ni­mul său maghiar Orbán sau nu, dar e limpede că i-a îm­pru­mutat rețeta de mână for­te: la nici o săptămână de la preluarea puterii, toate semnalele importante au fost transmise și s-a trecut la aplicarea planului.

Întâi, la justiție a fost pus un domn care de­clara deunăzi că, dacă tutorele său politic Adrian Năstase va fi achitat, atunci procurorul ar trebui ares­tat pe loc. S-a scuzat ulterior cu jumătatea stângă a guriței, dar băieții care trebuie au memorat ideea: d-l senator-an­che­tat penal Cătălin Voicu a aplaudat alegerea și a spus că noul ministru e foarte bun, deoarece „are fundament“. Fundamentul d-lui Cor­lă­țean nu fusese contestat de nimeni, deci ră­mâne să descoperim vreo­dată la ce se referea anume d-l Voicu. Dar cum după așa enor­mi­tate partidul nu l-a trimis încă în hagialâc și penitență la Ba­bilon, să studieze Codul lui Ham­murabi, cum a pățit senatorul Şova, re­iese că me­sajul pentru justiție nu l-a dat chiar așa, de capul lui.

Apoi, chiar în prima zi de exercitare a puterii, d-l Ponta a cerut concedierea în masă a pre­fecților și subprefecților. N-am nicio îndoială că dânsul, ca și colegul Cor­lățean, cunoaște legile, inclusiv pe aceea din 2006 care a trans­format prefecții în funcționari publici. Lasă că știm cum s-a aplicat spiritul acestei legi sub toate gu­vernele – prea puțin –, dar măcar de ochii lumii pu­teau fi păstrate aparențele de administrație de­po­li­ti­zată. Dacă s-a procedat altminteri, e tot un semnal dat în teritoriu că e liber la vânătoarea de capete și că or­ga­ni­zațiile USL n-au a se ru

Articolul in Revista22 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce temperaturi vom avea în următoarele două săptămâni. Regiunile țării unde se anunță precipitații

Ziare.com acum 3 ore
ANM anunţă o vreme caldă, în intervalul 6 - 19 mai, cu o medie a valorilor termice diurne în jurul a 26 de grade, în majoritatea regiunilor ţării. Cu toate acestea, vor fi ploi pe arii relativ extinse, de pe la finalul acestei săptămâni şi în prima

Salvamontiştii intervin să acorde primul ajutor unei persoane cu hemoragie internă aflată într-o zonă greu accesibilă din Masivul Parâng FOTO

Ziare.com acum 2 ore
Salvamont Petroşani intervine pentru acordarea primului ajutor medical şi transportul unei persoane aflate într-o localitatea greu accesibilă din Masivul Parâng, în zona vârfului Cârja. Din analizarea primelor simptome reiese că persoana este posibi

Armata israeliană bombardează estul oraşului Rafah, în timp ce evacuările populaţiei sunt în curs de desfăşurare

News.ro acum o ora
Aviaţia israeliană a efectuat luni lovituri în estul oraşului Rafah, în Fâşia Gaza, în apropierea zonelor în care civilii palestinieni au primit ordin de evacuare, relatează Al-Aqsa, canalul oficial al Hamas, citat de Reuters. Armata israeliană anun

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti

Radio Mures acum 6 ore
Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti, la începutul unei săptămâni numită Luminată. Sărbătoarea Învierii Domnului, cea mai mare în creștinism, este singura căreia i se dedică trei zile de sărbătoare. În a doua zi de Paști,

Liderul chinez Xi Jinping a fost primit la Palatul Elysee de preşedintele Emmanuel Macron. La întâlnire ia parte şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Liderul chinez Xi Jinping a început luni o vizită de stat de două zile în Franţa. Întâmpinat duminică la aeroport de premierul Gabriel Attal, preşedintele chinez a fost primit luni de Emmanuel Macron la Palatul Élysée, împreună cu preşedinta Comisie

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum 4 ore
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 5 ore
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Un bărbat și o femeie, arestați pentru 30 de zile, după ce au fost prinși cu droguri de mare risc la festivalul Sunwaves din staţiunea Mamaia

Ziare.com acum 2 ore
Poliţiştii din Constanţa, împreună cu procurorii DIICOT Constanţa au documentat, duminică, 5 mai, activitatea infracţională a două persoane, o femeie de cetăţenie străină şi un cetăţean român, bănuite de săvârşirea infracţiunilor de trafic de drogur

Ministrul italian al Apărării cere un armistiţiu în Ucraina şi discuţii de pace cu Putin. „Are în minte o ordine internaţională”

Ziare.com acum 4 ore
Guido Crosetto, ministrul italian al Apărării a declarat într-un interviu publicat luni, 6 mai, de cotidianul Il Messaggero că sancţiunile economice împotriva Rusiei au eşuat şi cere Occidentului să încerce mai degrabă să negocieze o soluţie diploma

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum 5 ore
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

Vremea

București
acum

26°
lun.

12°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

25°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

20°
lun.

10°/20°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

11°/24°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

26°
lun.

12°/26°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/18°