Foto: Thinkstock Pe bună dreptate se zice: „Laptele de la sfântul sân al mamei!”. Nici cele mai rafinate cuceriri ale ştiinţei nu au reuşit să reproducă laptele de la ţâţa mamei. Ce splendoare de transmitere a imunităţii de la mamă se face către pruncul ei prin laptele de sân! Şi ce să mai vorbim de reglajul extraordinar al compoziţiei laptelui de la ţâţa mamei. Când bebeluşul a supt destul, laptele matern îşi reglează cantitatea de grăsimi, astfel ca să nu se strice burtica sugarului. Tocmai de aceea mamele trebuie să facă tot ce este posibil pentru a-l alăpta pe prunc până pe la 6 luni.
Cu toate acestea, când secreţia de lapte apare la sâni în afara perioadei de alăptare şi în afara gravidităţii, secreţia este una anormală. Deci, când sânul femeii secretă lapte fie spontan, fie prin compresie în afara gravidităţii şi în afara lăuziei, medicul endocrinolog trebuie să analizeze situaţia anormală. Se ia o mostră din laptele sânului şi se analizează pe o lamă la microscop. Lactaţia aceasta în afara perioadelor normale poate conţine, pe lângă celule de grăsime în apă, şi celule maligne, adică celule canceroase.
Ne explică această situaţie medicul primar Ileana Marinescu, endocrinolog la Institutul de Endocrinologie „C.I. Parhon”. Galactoreea, adică această secreţie de lapte, trebuie investigată în paralel cu situaţia menstruaţiei. Lipsa menstruaţiei şi secreţia de lapte în afara perioadei de dinainte şi de după naştere pot sugera, uneori, că este de vină o tumoare hipofiză. De altfel, prin medicamente, această tumoare hipofizală se poate vindeca.
Hipofiza secretă un hormon numit prolactină, care are un rol în lactaţie: şi în lactaţia normală, şi în secreţia de lapte din afara sarcinei. Prin medicamente se regularizează mestrele şi, totodată, se ţine în limite normale hormonul prolactină al hipofizei. Această secreţie anormală de lapte poate apărea nu