Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"NUNTA SECOLULUI". Cum se pregătesc, ce vor purta şi ce cadouri vor face CEI CINCI ROMÂNI CARE AU PRIMIT INVITAŢIA REGALĂ de la Prinţul William şi Kate Middleton

Publicat in Gandul, duminică 17 aprilie 2011 · ·

Cinci români vor lua parte la nunta Prinţului William cu Kate Middleton, unde invitaţii sunt verificaţi la sânge albastru până să li se deschidă porţile catedralei Westminster Abbey şi ale palatului Buckingham. Odată ajunşi acolo, totul este cronometrat la secundă şi aranjat la milimetru. În tot secolul XX, a fost permisă, în Marea Britanie, o singură întârziere, de un minut, la un eveniment de asemenea amploare. A prinţesei Diana, la propria nuntă, însă şi aceea a fost convenită de dinainte.

Regele Mihai I, Principesa Margareta, Principele Radu, dar şi contele şi contesa Kalnoky, administratorii proprietăţilor Prinţului Charles din Transilvania sunt românii care vor lua parte la ceremonia regală din 29 aprilie, iar acum se pregătesc de nuntă. Regina Ana nu va participa la nunta prinţului William cu Kate Middleton.

Bijutierul român Ovidiu Pârâianu a realizat două inele speciale şi o cheie ornamentală pe care speră să le poată dărui Reginei Elisabeta a II-a, Prinţului William şi viitoarei soţii a acestuia, Kate Middleton, scrie Reuters. Pârâianu, un fost miner din Valea Jiului, nevoit să se lase de meserie după un accident de muncă, a mai creat bijuterii pentru prima doamnă a Franţei, Carla Bruni, şi pentru feţe regale din Spania şi Arabia Saudită. Inelele de aur, unul pentru Regină şi unul pentru Kate Middleton, sunt bătute cu diamante şi rubine şi prezintă hărţi în miniatură ale Marii Britanii. Cheia ornamentală, care poate fi folosită ca ac de cravată sau ca broşă, are inscripţionată pe ea iniţialele K şi A. Ovidiu Pârâianu a refuzat să spună la cât se ridică valoarea bijuteriilor. "Sunt cadouri şi nimic altceva. Valoarea lor este simbolică", a declarat el.

Cinci români vor lua parte la nunta Prinţului William cu Kate Middleton, unde invitaţii sunt verificaţi la sânge albastru până să li se deschidă porţile catedralei Westminster Abbey şi

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Deputatul Viorel Focşa, acuzat din nou că şi-a agresat soţia - surse / Pe numele său a fost emis un ordin de protecţie -

News.ro acum o ora
Deputatul Viorel Focşa este acuzat că şi-a agresat soţia, iar pe numele său a fost emis un ordin de protecţie.

Dreapta Unită acuză BEC de comiterea unui nou abuz împotriva Diasporei

Mediafax acum o ora
Potrivit unui comunicat al PMP, Biroul Electoral Central a decis pe 30 aprilie 2024 că alianţa Dreapta Unită (USR, PMP, Forţa Dreptei) poate avea un singur reprezentant în Biroul Electoral pentru Secţiile de Votare din Străinătate (BESVS). „Este un

ANPC: La vopsirea ouălor nu utilizaţi vopsea pentru alte destinaţii, precum cea tipografică sau pentru textile. Poate prezenta un real pericol pentru sănătate / Sfecla roşie este ideală pentru a vopsi ouăle

News.ro acum 2 ore
Directorul general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, afirmă că la vopsirea ouălor nu trebuie utilizată vopsea pentru alte destinaţii, cum ar fi cea tipografică sau pentru textile, deoarece acestea p

Ciucă, de Ziua Tineretului: Orice politician într-o funcţie de decizie are datoria morală de a se asigura că tinerii au parte de condiţii care să le favorizeze dezvoltarea profesională şi maturizarea armonioasă. Investind în tineri, investim în România

News.ro acum 2 ore
Liderul PNL, preşedintele Senatului Nicolae Ciucă, afirmă, în mesajul transmis cu ocazia Zilei Tineretului, că orice politician ajuns într-o funcţie de decizie are datoria morală de a se asigura că tinerii au parte de condiţii care să le favorizeze

Program Penny de Paște 2024. Magazinele vor avea orar special

HotNews acum 16 minute
Penny, retailer din România, a anunțat că în ziua de Paște, 5 mai, magazinele din întreaga țară sunt închise. În restul zilelor de sărbătoare, magazinele va fi modificat. Supermarket PennyFoto: Joerg Huettenhoelscher / Alamy / Profimedia Images Prog

Nouă candidați s-au înscris oficial în cursa pentru Primăria Capitalei. Cine sunt

Adevarul acum 22 minute
Nouă candidaţi au intrat în cursa electorală pentru Primăria Generală a Capitalei, la alegerile din 9 iunie, după ce Biroul Electoral al Municipiului București le-a admis dosarele. 

Iohannis va primi „Oscarul Washingtonului” pentru „cariera remarcabilă” și „conducerea exemplară a României”

HotNews acum 54 minute
Preşedintele României, Klaus Iohannis, va primi pe 8 mai Distinguished International Leadership Award dn partea Consiliului Atlantic, un think-tank american, pentru „cariera sa remarcabilă, pentru conducerea exemplară a României şi pentru rolul său

Medicul român care și-a ucis amanta în Ungaria va fi adus în România. Noi detalii din anchetă

Ziare.com acum 2 ore
Medicul Dan Stamatiu, cel care şi-a împuşcat mortal fosta amantă în Ungaria şi l-a rănit grav pe soţul ei, în faţa gemenilor cuplului în urmă cu 8 ani, va fi adus în țară pentru executarea pedepesei, la cererea autorităților din Ungaria. Dan Stamati

Joia Mare din Săptămâna Patimilor se mai numeşte şi Joia Neagră - Femeile vopsesc ouăle. Nu se lucrează în această zi şi se face, în schimb, borş. Cine doarme în această zi va fi leneş şi netrebnic

News.ro acum 5 ore
Joia Mare din Săptămâna Patimilor se mai numeşte Joia Neagră sau Joimăriţă. În această zi, femeile vopsesc ouăle. Cine n-a terminat de tors nici că mai toarce. Joimăriţa le pedepseşte pe femeile leneşe, le bate peste degete şi le arde cânepa netoars

Pentru prima dată, AstraZeneca recunoaște: „Vaccinul anti-Covid poate provoca tromboze rare"

HotNews acum 8 ore
Compania biofarmaceutică internațională AstraZeneca a recunoscut pentru prima dată că unul dintre efectele secundare ale vaccinului său împotriva Covid-19 ar putea fi sindromul de tromboză cu trombocitopenie (TTS), scrie "The Telegraph", citând docu

Vremea

București
acum

18°
joi

13°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

24°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

10°/22°
Constanta
acum

14°
joi

13°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/20°
Timisoara
acum

22°
joi

12°/22°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/23°