Mai multe organizaţii neguvernamentale au cerut, astăzi, la dezbaterea în Camera Deputaţilor privind modificarea Legii 143, dezincriminarea consumului de droguri şi diferenţierea clară între consum şi posesie. Sursa: NorthFoto Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase a declarat că şi ea militează pentru acest lucru, precizând că în bătălia cu drogurile, „victoriile se obţin pas cu pas”.
O problemă a tinerilor
Ea a explicat că drogurile au devenit, în ultima vreme, o problemă a tinerilor români şi că că vor deveni şi o problemă a României de mâine. Din punctul ei de vedere, prima zonă de luptă este cea legislativă.
Reprezentanţii ONG-urilor au cerut modificarea Legii 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi militează pentru o diferenţiere clară între consum şi posesie de droguri. Astfel, ei susţin că legea trebuie să fie dură cu traficanţii, dar consumatorii trebuie trataţi ca nişte victime.
Prezent la aceastã dezbatere, medicul Eugen Hriscu, specializat în tratarea pacienţilor dependenţi de heroinã la Spitalul Clinic de Psihiatrie "Alexandru Obregia", a arătat că mulţi dintre pacienţii săi sunt închişi înainte de terminarea tratamentului, iar în penitenciar au recăderi. El a apreciat că legislaţia afectează ceea ce se întâmplă în stradă şi că aceasta nu face o diferenţiere clară între periculozitatea substanţelor deţinute sau consumate şi consecinţele legale pe care le suportă responsabilii.
Totodată, Valentin Simionov, de la Reţeaua Română de Reducere a Riscurilor, a precizat că, potrivit statisticilor, încarcerarea consumatorilor nu reprezintă cea mai eficientă măsură de luptă împotriva drogurilor.
Dezincriminarea consumatorilor a fost susţinută şi de reprezentanţii Asociaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului din România-Comitetul Helsinki