Episodul 6 din Cele zece porunci. Ortopedia copilului sportiv. Toţi vrem sa fim campioni. Cine nu s-a visat măcar odată pe podium ţinând o cupă deasupra capului. Sentimentul de învingător este reconfortant şi totodată motivant. Dar... Dar, din păcate nu toţi ajungem acolo. Cum se spune: mulţi chemaţi puţini aleşi.

Elevii sportivi erau tot mereu în centrul atenţiei. Erau lăudaţi şi apreciaţi că pot să răspundă şi exigenţelor profesionale şi celor sportive. Îmi aduc aminte şi acum pe vremea când eram licean, la Liceul Gh.Lazar, că aveam doi colegi, mai mici ca mine cu vreo 2 ani, ruigbişti.

Erau doi copii frumoşi, înalţi atletici, un exemplu de elevi buni, admiraţi de toate fetele şi invidiaţi de mai toţi băieţii. Unul dinte ei a facut sport de performanţă şi este astăzi preşedintele Comitetului Olimpic Român. Deci sportul pe lângă o dezvoltare armonioasă iţi poate determina chiar destinul.

Când eram copil am vrut să fac sport de performanţă. Am fost la fotbal, am fost la handbal, am fost la tenis, am fost la polo, dar din păcate nu eram talentat. Sportul în copilărie este cum se spune un cuţit cu două tăişuri.

Copilul trebuie orientat către sportul care i se potriveste atât fizic, anatomic cât şi din punctul de vedere al profilului psihologic. Una din sursele majore de eşec este discrepanţa dintre cerinţe şi posibilităţi.

Sportul are două valente, cea a unei activităţi fizice pentru o armonioasă dezvoltare a corpului şi cea a unei cariere, a unei profesii ulterioare.

Am văzut şi am operat campioni care au trebuit să se retragă din cauza afecţiunilor dobândite în timpul practicării sportului, adevărate drame existenţiale. Şi toate acestea printr-o lipsă de evaluare corectă a posibilităţilor.

Azi toţi copiii vor să fie fotbalişti sau karatişti. Efortul fizic este împins până la extrem pentru o glorie fie şi efemeră. Şi nu de puţ