Un avion mic, cu un singur motor, s-a prăbuşit într-o clădire de şapte etaje din Austin, Texas, în jurul orei locale 10:00, potrivit Fox News. Sursa: Fox News Bilanţul la această oră este de doi morţi şi mai mulţi răniţi, potrivit unui ziar local.
Clădirea de la numărul 9420 pe Bulevardul Research a fost cuprinsă de un fum gros, potrivit canalelor de ştiri care au transmis în direct incidentul. Mai mulţi martori au scris pe Twitter că au văzut fum ieşind din clădire şi că multe geamuri erau sparte şi trotuarul era plin de cioburi.
Există informaţii că incidentul ar fi fost anunţat prima dată pe Twitter.
Un post local de televiziune a transmis că mai multe maşini de pompieri au apărut la locul faptei, iar clădirea a fost evacuată, deşi la etajul doi erau încă oameni blocaţi.
Sediul FBI, în apropiere
Din primele informaţii reieşea că această clădirea avariată este sediul FBI din Austin, dar, de fapt, sediul FBI este în apropiere, a explicat un purtător de cuvânt al Biroul Federal de Investigaţii.
El a subliniat că nu există indicii de terorism.
O teorie
Pilotul avionului a acţionat intenţionat, iar înainte de a fura aparatul îşi incendiase casa, a declarat un oficial federal, citat de CNN.
Autorităţile federale americane au declarat că două avioane F-16 au decolat, ca măsură de precauţie, după incident, deşi nu există indicii privind existenţa unei ameninţări teroriste.
Conform primelor informaţii, avionul este de tip Cirrus SR 22, cu un singur motor. Administraţia federală a aviaţiei a afirmat că aparatul decolase de pe aeroportul municipal Georgetown, aflat la nord de Austin, în jurul orei locale 9.40, iar pilotul nu a transmis nici un plan de zbor.
Ştire publicată la ora 19:07 şi actualizată la ora 20:14.