Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Operaţiuni de primăvară în grădină

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 26 martie 2008 ·

Pentru a avea plante sănătoase, este necesar ca în această perioadă a anului să le acorzi o grijă deosebită.

Avenit primăvara şi copacii din parcuri şi grădini au ţinut parcă să serbeze: şi-au îmbrăcat straiele de primăvară. Evident că primii care au făcut asta sunt, ca de obicei, vrednicii zarzări, urmaţi îndeaproape de corcoduşi. Ei, dar şi în casă plantele se pregătesc de primăvară şi trebuie să vedem cum stai cu florile.

Curăţă frunzele uscate şi tunde plantele.În primul rând trebuie să cureţ i toate frunzele uscate sau arse (care sunt aşa din cauza aerului condiţionat, de la dimineţile sau după-amiezele reci, când a fost deschis geamul). Trebuie să faci această operaţiune mai ales dacă în colecţia ta sunt plante mai sensibile, precum spatifilum, yucca, dracena, cordiline, ctenante.

De asemenea, pentru o bună îngrijire a plantelor, trebuie să începi să le tunzi. Vei îndepărta toţi lăstarii care sunt mai debili, cei care nu cresc bine, care s-au alungit prea mult (din cauza luminii necorespunzătoare) sau care s-au golit de frunze.

Dacă nu ai tuns în toamnă trandafirul chinezesc, o mai poţi face acum, dar cu riscul pierderii primului rând de flori. În schimb, plantelor de beloperone (plante crevete), abutilon (lanterna chinezească) le poţi face, fără niciun fel de probleme, această operaţie. Nu uita să tunzi azaleele şi cameliile imediat după ce le vor trece florile.

Ţine apa cu care uzi la temperatura camerei.Tot în această perioadă a primă verii este momentul să administrezi cantităţi din ce în ce mai mari de apă. Nu vei uda brusc cu apă multă, pentru că plantele, după ce au trecut printr-o perioadă de „semisecetă“, riscă să putrezească dacă primesc dintr-o dată prea multă apă. Atenţie cu administrarea apei şi la cactuşi, care vin după o perioadă de secetă, la fel plantele de aloe, crasula şi alte p

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 6 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Un mort şi 47 de muncitori prinşi sub dărâmături, în Africa de Sud, în urma surpării imobilului în construcţie al unui supermarket de cinci etaje şi parcare subterană, la George. În clădire se aflau 70 de oameni. 22 de persoane, spitalizate, unele ”rănite grav”

News.ro acum 5 ore
O persoană a murit, iar alţi 47 de muncitori erau blocaţi luni sub dărâmături, în urma surpării unui imobil aflat în construcţie, la George, un oraş situat pe coasta sud-africană la peste 400 de kilometri est de Cape Town, anunţă municipalitatea, re

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum 3 ore
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum 5 ore
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 8 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Un soldat american a fost reținut în Rusia

HotNews acum 5 ore
Un soldat american a fost reținut în Rusia în timpul unei călătorii private acolo, care a fost efectuată recent, a declarat luni pentru Reuters un oficial american. politie RusiaFoto: Maksim Konstantinov / Zuma Press / Profimedia Arestarea soldatulu

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 7 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 7 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Zonele vizate de avertizarea meteorologilor

Ziare.com acum 10 ore
INHGA a emis, luni, 6 mai, atenţionări Cod galben de inundaţii, valabile în orele următoare, pe râuri din judeţele judeţele Buzău, Vrancea, Neamţ, Bacău, Covasna şi Suceava. Potrivit hidrologilor, până la ora 20:00, ca urmare a precipitaţiilor înreg

Infracțiunile pentru care românii sunt condamnați la închisoare. TOP 10 fapte penale

Ziare.com acum 5 ore
La nivel național, 44 de centre de detenție funcționează în subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP). Peste 24.000 de cetățeni români, străini și apatrizi se află încarcerați în aceste închisori, potrivit datelor oficiale. Aproape

Vremea

București
acum

14°
mar.

14°/27°
mie.

13°/19°
joi

12°/15°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

13°
mar.

13°/27°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
vin.

8°/19°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
mar.

11°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/13°
vin.

6°/17°
Timisoara
acum

11°
mar.

11°/23°
mie.

12°/20°
joi

11°/17°
vin.

11°/18°