Cu cât se simte mai blindat, cu atât Crin Antonescu sare mai tare la bătaie. Se dă la presă, mârâie la Ponta sau la Europa. Îi pute fiecare contră şi, în general, încă moţăie în el un fetus de dictator. Antonescu păţeşte starea asta ori de câte ori nu i se recunosc meritele, atunci când îşi arată capturile.

Apare, pe rând, cu fiecare dintre peştii graşi, prinşi la "lingurica" strălucitoare a puterii, spre a fi imortalizat, apreciat, marfa cântărită şi omologată. La început, are zâmbetul acela abulic de fericire, născut în umbra gândului "hai că l-am luat şi p-ăsta şi n-am dat decât la râmă". Pe urmă, când vede că asistenţa e cârcotaşă şi-i scoate icrele din el, se face rău şi dă din picioare.

Aşa i s-a-ntâmplat cu Becali, la fel cu Iohannis şi acum cu Stănişoară. Antonescu se învârte aprig într-un mercato politic tot mai ofertant. Aduce în partid greuceni - dacă nu, cu toţii, oameni de caracter, măcar cetăţeni cu imagine - aproape la foc continuu. De ce?

Unii spun că l-ar fi adus pe Becali pentru bani şi ca să se folosească de gura lui mare în dialogul "diplomatic" cu Băsescu, Diaconescu şi cu oricine ar fi mişcat în front.

Alţii, că l-ar fi tentat pe Iohannis ca să-i lase partidul în caz că el merge la Cotroceni, pentru ca, ulterior, în 2016, să dea sasu-sasu şi să-i ia partida lui Victor la Victoria.

Vreo câţiva bagă mâna în foc că pe Stănişoară l-a adus ca să dea lovitura finală PDL.

Sigur că "măreţia" proiectului nu ne împiedică să remarcăm, încă o dată, micimea personajului. Stănişoară este un trădător cu vocaţie. Mă mir că Radu Berceanu, cel care îi cunoaşte perfect această faţetă, bate câmpii cu regruparea masonică în PNL. Să fi uitat cu ajutorul cui baronii vechiului PD - inclusiv el - l-au basculat pe bietul Roman de la şefia partidului, în favoarea lui Traian Băsescu? Să-i fi ieşit din cap că Stănişoară şi oamenii lui au