Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu în vizită oficială, vineri, la Vatican. Şeful statului va avea o convorbire tete-a-tete cu Papa Benedict

Publicat in Mediafax, joi 14 februarie 2013 ·

Preşedintele Traian Băsescu va avea vineri, în vizită oficială de la Vatican, convorbiri cu Papa Benedict al XVI-lea şi secretarul de stat al Sfântului Scaun, Tarcisio Bertone, în programul său la Roma fiind şi o întâlnire cu români din Italia şi o vizită la Ordinul Suveran al Cavalerilor Ioaniţi.

Potrivit programului vizitei anunţat de Preşedinţie, Băsescu va ajunge la ora 12.00 a României la Vatican, urmând să fie întâmpinat de Suveranul Pontif în Sala Tronetto, după care cei doi vor avea convorbiri tete-a-tete în Biblioteca privată a Papei, unde vor face şi o fotografie oficială.

Băsescu şi preşedintele Guatemalei sunt ultimii şefi de stat care vor avea o întâlnire oficială cu Papa Benedict al XVI-lea până pe 28 februarie, data când acesta se va retrage din pontificat, după cum a anunţat la începutul acestei săptămâni.

Preşedintele va avea convorbiri şi cu secretarul de stat al Sfântului Scaun, cardinalul Tarcisio Bertone, după care va depune un buchet de flori şi va păstra un moment de reculegere, alături de soţia sa Maria Băsescu, la mormântul Papei Ioan Paul al II-lea din Basilica San Pietro, ulterior participând şi la o recepţie oferită cu prilejul acestei vizite de Ambasada României la Vatican.

De la ora 17.30, Băsescu va avea o întâlnire cu membrii comunităţii româneşti din Italia.

Preşedintele va face şi o vizită de stat la Ordinul Suveran Militar Ospitalier al Sfântului Ioan de Ierusalim, de Rodos şi de Malta. El va fi primit în Villa Magistrale de la Roma de către Marele Maestru, Principele Fra’ Matthew Festing, după care cei doi vor participa la o ceremonie şi un dineu oficial dedicate aniversării a 80 de ani de la stabilirea de relaţii bilaterale oficiale între România şi Ordinul Suveran Militar Ospitalier.

Cu ocazia acestei aniversări, preşedintele Traian Băsescu a decorat joi mai multe personalităţi ale Ordinul

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

În județul Călărași O fetiță de 4 ani și bunica acesteia au decedat una după alta. Cauza încă nu este elucidată

Ziua Constanta acum 41 minute
În cursul zilei de 29.04.2024, s-a înregistrat un eveniment tragic în județul Călărași, decedând în aceeași zi, în cursul dimineții, o fetiță de 4 ani și, în jurul prânzului, bunica acesteia. Evenimentul a fost notificat inițial ca suspiciune de t

Victor Ponta a dat în judecată procurorul care a instrumentat dosarul Turceni-Rovinari

HotNews acum 32 minute
Fostul premier Victor Ponta a dat în judecată statul român prin Ministerul Finanţelor, DNA şi pe procurorul Jean Uncheşelu, cel care l-a trimis în judecată pe Ponta în dosarul Turceni - Rovinari şi în care acesta a fost achitat defintiv la sfârşitul

Atenționare de călătorie pentru Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, emisă de MAE

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord că, în perioada 30 aprilie – 2 mai 2024, sunt anunțate greve ale ofițer

Cum va fi vremea de la 1 Mai la Paște. Prognoza detaliată pe orașe

HotNews acum o ora
Cum va fi vremea în minivacanța de la început de mai? Temperaturile se vor apropia de 25 de grade în țară, însă în ziua de Paște va ploua în mai multe regiuni. Ce arată prognoza ANM despre cum va fi vremea în câteva orașe mari din țară? Nori frumosi

Echipa de Billie Jean King Cup a României şi-a aflat adversara de la turneul final

Mediafax acum 13 minute
Tragerea la sorţi pentru noul format al turneului final al Billie Jean King Cup a adus echipei României un adversar accesibil. Tricolorele, calificate după victoria împotriva Ucrainei, vor întâlni în primul tur reprezentativa Japoniei. În cazul unui

Ciolacu: Vrem să curățăm rapid de păcănele 90% din localitățile țării / Premierul spune că a început aplicarea legii în localitățile cu mai puțin de 15.000 locuitori

HotNews acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a susținut marți că Guvernul a început aplicarea noii legi privind interzicerea păcănelelor în localitățile cu mai puțin de 15.000 de locuitori. „Vrem să curățăm rapid de păcănele 90% din localitățile țării, urmând să facem

Cehia acordă cuplurilor de acelaşi sex cea mai mare parte a drepturilor cuplurilor căsătorite, dar nu şi dreptul de a se căsători

News.ro acum o ora
Cuplurile de acelaşi sex din Cehia urmează s beneficieze începând de anul viitor de cea mai mare parte a drepturilor de care beneficiază persoanele heterosexuale căsătorite - cu excepţia căsătoriei -, în virtutea unei legi promulgate de către preşed

Rusia susţine că a doboarât şase rachete ATACMS de fabricaţie americană

News.ro acum 34 minute
Rusia a anunţat marţi că sistemele sale de apărare aeriană au doborât şase rachete ATACMS (Army Tactical Missile Systems) produse în SUA şi lansate de Ucraina în ultimele 24 de ore, relatează Reuters. Washingtonul a trimis în secret Kievului rachete

Facebook și Instagram, anchetate de Comisia Europeană pentru încălcarea Actului legislativ privind serviciile digitale

Ziare.com acum 10 minute
Comisia Europeană a iniţiat, marţi, 30 aprilie, proceduri oficiale pentru a evalua dacă este posibil ca Meta, furnizorul Facebook şi Instagram, să fi încălcat Actul legislativ privind serviciile digitale (DSA). „Această Comisie a creat mijloace de p

Deputatul USR Stelian Ion şi-a depus candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Constanţa

News.ro acum o ora
Deputatul USR Stelian Ion şi-a depus candidatura la funcţia de primar al municipiului Constanţa, din partea alianţei Dreapta Unită. „Constanţa este oraşul în care m-am născut, am crescut, oraşul în care am învăţat, am muncit şi mi-am întemeiat famil

Vremea

București
acum

18°
mar.

13°/18°
mie.

11°/20°
joi

13°/17°
vin.

14°/19°
Iasi
acum

23°
mar.

10°/23°
mie.

10°/22°
joi

13°/23°
vin.

13°/24°
Constanta
acum

17°
mar.

13°/17°
mie.

13°/15°
joi

13°/15°
vin.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

10°/22°
mie.

8°/20°
joi

8°/20°
vin.

10°/20°
Timisoara
acum

24°
mar.

12°/24°
mie.

10°/23°
joi

12°/17°
vin.

11°/14°