Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cristian Preda si-a dat demisia din functia de consilier prezidential

Publicat in Romania Libera, miercuri 17 iunie 2009 ·

Cristian Preda, castigator, pe lista PDL, a unui mandat de europarlamentar, a anuntat pe blogul personal ca si-a dat demisia din functia de consilier prezidential, precizand ca dupa plecarea de la Cotroceni nu va critica activitatea celui cu care a lucrat, "post factum".

"Astazi (miercuri - n.r.), plec de la Palatul Cotroceni, dupa doi ani si trei luni in care am fost consilier prezidențial. M-am aflat alaturi de Traian Basescu la suspendarea din aprilie 2007, la primul scrutin european si la referendumul pentru votul majoritar in doua tururi, ca si la alegerile locale si legislative din 2008", scrie Cristian Preda, pe pagina de internet, citata de Mediafax.

El metioneaza ca "presedintele Traian Basescu l-a sprijinit in proiectul unei cariere europene, drept pentru care a intrat in PDL și a candidat la alegerile din 7 iunie".

"Ca si in cazul presedintelui Constantinescu, nu voi critica activitatea celui cu care am lucrat post factum. Nu mi se pare in regula sa dai lectii dupa ce iesi pe poarta. Jurnalul meu, care acopera atat aceasta perioada foarte densa, cat si cea in care am fost secretar de stat la MAE, e zavorat cu sapte lacate", spune acesta.

El mentioneaza ca cea mai mare satisfactie pe care a avut-o din functia de consilier prezidential a fost incheierea Pactului National pentru Educatie.

"Am fost loial statului roman. Cand spun «statul roman», am in vedere mai degraba un anumit spatiu public decat o masinarie de dominatie. Sunt, altfel spus, perfect impacat cu gandul ca am fost intotdeauna avocatul drepturilor cetateanului roman", se mai arata in texul postat pe blog de Preda.

El continua, afirmand ca paraseste "cu regret" Palatul Cotroceni.

"Nu stiu daca voi reveni vreodata aici intr-o pozitie oficiala", adauga el, precizand ca miercuri se afla pentru prima data la Parlamentul Euro

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian, în turul 3 la Roma după meciuri în contrast

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Sorana Cîrstea, 33 de ani, ♦ 32 WTA, și Jaqueline Cristian, 25 de ani, ♦ 68 WTA, au reușit victorii care le duc în turul al treilea în turneul WTA 1000 de la Roma. 11 break-uri, 7 pentru româncă și 4 în dreptul adversarei ei

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 11 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 9 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

UPDATE-Zelenski îşi destituie şeful securităţii, considerat responsabil de tentativa eşuată a asasinării sale

News.ro acum 6 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful securităţii sale personale, Serghii Leonidovici Rud, în vârstă de 47 de ani, potrivit unui decret publicat joi, la două zile după ce autorităţile ucrainene au anunţat că au dej

Atalanta Bergamo și Bayer Leverkusen vor juca finala Europa League

HotNews acum 7 ore
Campioana neînvinsă a Germaniei în acest sezon, Leverkusen, s-a calificat în finala Europa League după 2-2 cu AS Roma în manșa retur, revenind pe final după ce fusese condusă cu 0-2. Jucătorii lui Bayer LeverkusenFoto: Hollandse Hoogte / Shutterstoc

Încă un român s-a calificat la Paris 2024 – Team România are acum 83 de membri

Mediafax acum 8 ore
Alin Alexuc a ajuns în finala turnelui după o victorie în semifinale în faţa sportivului Heiki Nabi, din Estonia. Calificarea în finală îi asigură biletul olimpic, conform criteriilor Federaţiei Internaţionale primii 3 sportivi de la acest Turneu Mo

Nicuşor Dan: Nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii, am spus că nu are datorii curente. Doar Ceauşescu nu a avut datorii

HotNews acum 8 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndatora

Cutremur în România. Ce magnitudinea a avut seismul

Ziare.com acum 12 ore
Un cutremur slab s-a produs joi seară, la ora 17:57, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul, cu magnitudinea 3,9, a avut loc la adâncimea de 143,6

Accident cu 7 răniți la ieșirea din Tulcea. Un microbuz s-a izbit violent de o maşină de teren VIDEO

Ziare.com acum 13 ore
Șapte persoane au fost rănite, joi după-amiază, 9 mai, după ce un microbuz şi o maşină de teren au intrat în coliziune pe o șosea din Tulcea. Răniții au fost evaluați din punct de vedere medical şi vor fi transportați la spital, au anunţat reprezent

Trump îl atacă pe Biden cu orice ocazie: ”Joe-escrocul ia partea teroriştilor. O rușine!”

Ziare.com acum 9 ore
Fostul preşedinte republican Donald Trump l-a acuzat joi, 9 mai, pe succesorul său democrat de faptul că "ia partea" Hamas şi a catalogat drept o "ruşine" ameninţările şefului statului de a înceta să livreze anumite tipuri de armament Israelului în

Vremea

București
acum

11°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/16°
lun.

9°/21°
Iasi
acum

vin.

8°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/19°
Timisoara
acum

12°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°