Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preşedintele CJ Harghita, trimis în judecată într-un dosar cu prejudiciu de peste un milion de euro

Publicat in Antena 3, marți 17 septembrie 2013 ·

Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, un consilier judeţean şi mai mulţi şefi de direcţie din instituţie au fost trimişi în judecată, împreună cu administratorii unor firme, într-un dosar de corupţie în care prejudiciul este estimat la peste un milion de euro.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Târgu Mureş l-au trimis în judecată pe Borboly Csaba, preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Harghita, pentru două infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice, instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice, două infracţiuni de fals intelectual şi denunţare calomnioasă, se arată într-un comunicat de luni al DNA, potrivit Mediafax.

Potrivit rechizitoriului, în decembrie 2010, Borboly Csaba, în calitate de preşedinte al CJ Harghita, a dispus în mod nelegal şi nejustificat, decontarea sumei de 1.888.914,20 de lei în favoarea constructorului SC Stravia Group SRL pentru o serie lucrări de reabilitare a unui drum judeţean.

În acelaşi dosar, procurorii l-au trimis în judecată pe Palffy Domokos, consilier judeţean în cadrul Consiliului Judeţean Harghita, administrator de fapt al SC Stravia Group SRL, pentru conflict de interese, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată şi altele.

Alături de aceştia va fi judecat Sofalvi Laszlo, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Harghita în perioada 2008- iulie 2012, care este acuzat de abuz în serviciu contra intereselor publice, instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

De asemenea, procurorii DNA i-au trimis în judecată pe Csiszer Botond Benedek, director executiv al Direcţiei Drumuri Judeţene din cadrul CJ Harghita, Kelemen Csongor, şef serviciu al Direcţiei Drumuri Judeţene din cadrul CJ Harghita, Gabor Laszlo, director executiv în c

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE- Donald Trump a fost găsit vinovat pentru toate cele 34 de capete de acuzare în procesul de la New York pentru banii tăinuiţi. Pronunţarea sentinţei a fost stabilită pentru 11 iulie. Primele declaraţii ale fostului preşedinte şi reacţia lui Biden

News.ro acum o ora
Juraţii din procesul de la New York al lui Donald Trump au ajuns la concluzia că fostul preşedinte este vinovat în dosarul deschis pentru că ar fi ascuns în documente contabile o plată către vedeta porno Stormy Daniels, făcută cu puţin timp înainte

Ana Bogdan a eliminat-o pe Pavliucenkova şi este în turul trei la Roland-Garros. Următoarea adversară, Svitolina

News.ro acum o ora
Ana Bogdan, locul 64 WTA, s-a calificat, joi, în turul trei al turneului de grans slam de la Roland-Garros. Bogdan a învins-o în turul doi pe rusoaica Anastasia Pavliucenkova, numărul 22 mondial şi cap de serie 20, scor 6-4, 6-4. Meciul a durat o or

Biden a dat în secret Ucrainei permisiunea de a lovi în interiorul Rusiei cu arme americane (Politico)

Ziare.com acum 2 ore
Statele Unite ar fi dat undă verde Ucrainei să folosească arme americane pentru a lovi în interiorul Rusiei, însă doar în apropierea Harkovului, au declarat joi, 30 mai, un oficial american și alte două persoane familiarizate cu problema, citate de

Premierul slovac Robert Fico a fost externat

News.ro acum 2 ore
Premierul slovac Robert Fico a fost externat joi din spitalul din oraşul Banska Bystrica, din centrul ţării, unde a fost operat şi îngrijit în urma unei tentative de asasinat, şi a fost dus la apartamentul său din Bratislava, a anunţat presa slovacă

Scandal în Poliție: Diana Șoșoacă s-a filmat pe o motocicletă a forțelor de ordine purtând și casca unui agent VIDEO FOTO

Ziare.com acum 8 ore
După ce Diana Şoşoacă a postat pe reţelele de socializare un clip în care se urcă pe o motocicletă a Poliţiei, purtând o cască de poliţist, Poliţia Română a demarat verificări. De asemenea, senatoarea s-a fotografiat şi cu un agent de poliţie, îmbră

FC Dinamo s-a despărţit de şase jucători

News.ro acum 4 ore
FC Dinamo a anunţat, joi, că s-a despărţit de jucătorii Goncalo Gregorio, Daniel Iglesias, Domagoj Pavicic, Ricardo Grigore, Neluţ Roşu şi Edgar Ie. “Dinamo este emoţie, Dinamo înseamnă bucurie, Dinamo reprezintă, pentru fiecare dintre noi, o călăto

David Popovici a câștigat finala de 100 metri liber de la Barcelona

Wall-Street.ro acum 5 ore
Înotătorul român David Popovici a câştigat finala probei de 100 m liber, în această seară, la reuniunea Mare Nostrum de la Barcelona, cu timpul de 48,49 secunde, un timp chiar mai bun decât cel scos în semifinala care a avut loc tot astăzi, transmit

Voleibalistul Nicolae Bărbuţă a murit la vârsta de 87 de ani. A fost campion european cu naționala României în 1963

Adevarul acum 5 ore
Nicolae Bărbuţă, campion european în 1963 cu naţionala României, a murit la vârsta de 87 de ani, a anunţat, joi, Federaţia Română de Volei pe pagina sa de Facebook.

Se redeschide circulaţia pe Transalpina din 1 iunie 2024

Mediafax acum 12 ore
CNAIR a decis redeschiderea circulaţiei rutiere pe Transalpina începând cu data de 1 iunie, anunţă Directorul CNAIR, Cristian Pistol. Sectorul de drum montan dintre Rânca şi Curpăt al DN67C (Transalpina) se redeschide pe timpul zilei, în intervalul

LIVE VIDEO | Marea finală Survivor All Stars 2024: Și câștigătorul este…

Cancan acum 8 ore
Marea finală Survivor All Stars 2024 are loc, joi seara, de la ora 20:30, în direct la Pro TV! Iancu Sterp, Zannidache și Andrei Ciobanu sunt concurenții care au ajuns până-n ultima etapă a show-ului. Sorin Pușcașu a fost eliminat în semifinala prod

Vremea

București
acum

17°
vin.

16°/30°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/32°
lun.

20°/33°
Iasi
acum

15°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/30°
dum.

19°/29°
lun.

17°/29°
Constanta
acum

15°
vin.

15°/23°
sâm.

17°/24°
dum.

19°/24°
lun.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/25°
dum.

14°/25°
lun.

15°/25°
Timisoara
acum

15°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/27°
dum.

15°/26°
lun.

17°/28°