Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PDL: Moţiunea de cenzură nu va trece, Guvernul nu se află în pericol

Publicat in Gandul, luni 19 decembrie 2011 ·

PDL consideră că moţiunea de cenzură iniţiată de opoziţie nu va trece de Parlament şi "Guvernul nu se află în niciun pericol", a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu.

"Politic, suntem convinşi, mai ales după şedinţa coaliţiei, că Guvernul nu se află în niciun pericol", a spus Voinescu după şedinţa BPN al PDL.

El a apreciat că nici iniţiatorii moţiunii de cenzură, adică reprezentanţii USL, "nu au încredere în propria lor moţiune".

Voinescu a mai spus că acest lucru arată faptul că în opinia publică s-a aşezat deja trendul scăderii USL şi creşterii PDL.

Întrebat dacă în PDL s-a făcut un sondaj de opinie, Sever Voinescu a răspuns că, "după ultimele măsurători", USL ar avea sub 50%, fiind pe la 40-45%, în vreme ce PDL s-ar îndrepta spre 25%.

La rândul său, ministrul Muncii, Sulfina Barbu, a declarat, după şedinţa BPN al PDL, că toţi parlamentarii coaliţiei vor fi prezenţi la citirea şi la dezbaterea moţiuni de cenzură iniţiată de opoziţie, susţinând că aceasta va fi respinsă "cu siguranţă".

"Astăzi, la Parlament vor fi toţi parlamentarii coaliţiei prezenţi la citirea moţiunii de cenzură şi joi la dezbatere. Noi vom fi prezenţi. Au fost colegii în şedinţa coaliţiei, s-a stabilit foarte clar, vom fi prezenţi pentru a încheia şi acest capitol", a adăugat Barbu.

Ea a mai spus că demersul opoziţiei este constituţional şi că iniţiatorii moţiunii de cenzură trebuie să fie cei care să aibă majoritate pentru ca moţiunea să fie aprobată, lucru care nu se va realiza.

Moţiunea de cenzură intitulată "După 22 de ani, democraţia este în pericol", depusă de USL ca urmare a angajării răspunderii Guvernului pe legea privind comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare, urmează să fie prezentată luni în plenul Parlamentului de către iniţiatori.

PDL c

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prinţul Paul al României prins în Malta. Proceduri de extrădare în curs

Mediafax acum 31 minute
Prinţul Paul, fugit de aproape patru ani, a fost reţinut într-un resort din Malta în timpul unei vacanţe. Procedura de extrădare este în desfăşurare, după ce justiţia franceză a respins definitiv predarea sa autorităţilor române. Situaţia juridică a

Poli Iaşi - UTA Arad, 0-2, în etapa a 7-a a play-out-ului Superligii

Mediafax acum 51 minute
Golurile au fost marcate de Ezekiel, în minutul 63, şi de Luckassen, în minutul 84. UTA Arad acumulează astfel la 34 de puncte şi ajunge pe primul loc în play-out, depăşind Oţelul. Duminică seara, ultimul meci din Superligă este programat la Cluj. C

S-a câştigat premiul la categoria I, la Loto 6/49. Premiul: peste 725.000 de euro

Mediafax acum 6 minute
Potrivit companiei, biletul norocos a fost jucat la agentia 72-054 din Bucureşti, Sectorul 2, şi a fost completat cu o variantă simplă la Loto 6/49 şi o variantă la Noroc, preţul biletului fiind de 10,50 lei. Premiul este de 3.610.326,64 lei, adică

Un avion de mici dimensiuni a aterizat forțat în Alba / Când au ajuns pompierii, aparatul de zbor era răsturnat

HotNews acum o ora
Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat, duminică, pe un teren agricol din comuna Vinţu de Jos, pilotul refuzând transportul la spital, relatează Agerpres. ISUFoto: Inquam Photos / George Călin "În urma unui apel prin SNUAU 112, a fost semnala

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 7 ore
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

Jaqueline Cristian, eliminată în turul trei la Madrid de cea mai în formă jucătoare din circuitul WTA

HotNews acum 17 minute
Jaqueline Cristian a fost eliminată în turul trei al turneului WTA de la Madrid, după ce a fost învinsă în trei seturi de Danielle Collins, scor 6-3, 4-6, 1-6. Jaqueline CristianFoto: Claudio Gärtner / imago sportfotodienst / Profimedia Jaqueline C

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 3 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Nicuşor Dan: Am început aplicarea tratamentelor pentru combaterea ţânţarilor

Mediafax acum 2 ore
Potrivit acestuia, Compania Municipală Eco Igienizare a demarat primul tratament din cele 14 prevăzute anul acesta în Programului Unitar de Acţiune aprobat de CGMB. Tratamentele se vor desfăşura zilnic, în intervalul orar 22.00 – 5.00, în toată Capi

Premier League: Manchester City a câştigat la Nottingham, scor 2-0

News.ro acum 59 minute
Echipa engleză Manchester City a învins duminică, în deplasare, scor 2-0, formaţia Nottingham Forest, în etapa a 35-a din Premier League. Manchester City a înscris prima la Nottingham, pe The City Ground, prin Josko Gvardiol, în minutul 32. Erling H

Stelian Ion, candidatul Dreaptei Unite la Primăria Constanţa, atrage atenţia că semnătura sa şi a altor colegi din USR apare fraudulos pe lista de susţinători ai Dianei Şoşoacă

News.ro acum 2 ore
Stelian Ion, deputat USR, candidat al alianţei Dreapta Unită la Primăria Constanţa, atrage atenţia că semnătura sa şi a altor colegi din USR Constanţa apare în mod fraudulos pe lista de susţinători ai Dianei Şoşoacă. Deputatul USR a adăufat că a cer

Vremea

București
acum

18°
dum.

11°/22°
lun.

12°/21°
mar.

13°/19°
mie.

13°/20°
Iasi
acum

18°
dum.

10°/21°
lun.

11°/21°
mar.

9°/22°
mie.

10°/22°
Constanta
acum

14°
dum.

12°/17°
lun.

12°/15°
mar.

13°/15°
mie.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

19°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/21°
Timisoara
acum

22°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/22°